Noua gamă Samsung de frigidere, lansată oficial în martie, include ecrane AI Home de 9 inch și Family Hub-uri de până la 32 inch. Modelele, disponibile în variante French Door, Side-by-Side și cele clasice cu 4 uși, sunt dotate cu funcții inovatoare, de la recunoașterea produselor alimentare la integrarea completă într-un sistem smart home.
Noile frigidere Samsung: Viziune AI, Răcire hibridă AI și ecrane mai mari
O caracteristică remarcabilă este AI Vision Inside, tehnologie ce analizează conținutul frigiderului și propune sugestii pentru meniuri. Sistemul poate recunoaște nu doar fructe și legume, ci și produse prelucrate, până la 50 de articole. Fiecare element poate fi salvat cu un nume personalizat, facilitând organizarea inventarului alimentar. Așadar, dispui de un asistent virtual care-ți amintește de achizițiile tale și te ajută în planificarea mesei, eliminând hărțuiala de a deschide frigiderul de zeci de ori.
Dincolo de funcțiile legate de alimente, noile frigidere Samsung devin un centru de control pentru locuinta smart. Prin vizualizarea pe hartă, poți monitoriza și controla toate dispozitivele inteligente din casă. Funcția SmartThings Energy îți afișează consumul energetic, iar asistentul vocal Bixby recunoaște membrii familiei și le oferă informații personalizate.
Funcția Daily Board transformă frigiderul într-un hub smart home. Afișează calendarul familial, prognoza meteo în timp real, consumul energetic și oferă acces rapid la galeria foto sau platforma Spotify. De asemenea, tehnologia SmartView Mirroring îți permite să afișezi conținutul de pe telefon sau televizor direct pe ecranul frigiderului.
Samsung a implementat sistemul AI Hybrid Cooling, care combină un compresor tradițional cu un modul Peltier. Acest lucru permite o răcire suplimentară atunci când este necesar, precum după umplerea frigiderului sau în condiții de caniculă. Activarea modului AI Energy poate reduce consumul de energie cu până la 10%.
Noua serie este concepută pentru bucătării moderne. Modelele Kitchen Fit, cu margini subțiri și izolație SpaceMax, oferă mai mult spațiu intern. Deschiderea ușilor depășește 90°, iar funcții precum Auto Open Door și dozatorul de apă cu Auto-Fill completează profilul unui frigider menit să simplifice viața utilizatorului.
În viitor, este posibil ca frigiderele Samsung să poată comanda automat produse alimentare. Până atunci, beneficiile deja disponibile sunt numeroase, de la gestionarea inventarului culinar, până la conectarea și controlul întregii locuințe.