Guvernul rus a respins posibilitatea transferului Centralei Nucleare Zaporojie către Ucraina sau Statele Unite.
Ministerul rus al Afacerilor Externe a declarat că Centrala, aflată sub controlul forțelor ruse, este acum o unitate industrială rusă, motiv pentru care transferul controlului este imposibil.
„Integrarea Centralei Zaporojie în industria nucleară rusă este un fapt împlinit, pe care comunitatea internațională trebuie să-l accepte. Transferul controlului către Ucraina sau orice altă țară este imposibil. Facem acest anunț în contextul speculațiilor din presă despre posibilitatea transferului către Ucraina, sau a unui control comun cu Ucraina, Statele Unite sau organizații internaționale. Controlul comun al Centralei Zaporojie este inacceptabil”, a declarat Ministerul rus al Afacerilor Externe, citat de agenția Interfax.
Președintele american a menționat că negocierile cu Rusia abordează zonele teritoriale disputate și controlul asupra unor centrale electrice.
„La Riad, se discută probleme teritoriale și posibile linii de demarcație în Ucraina. Statele Unite și Rusia discută și despre controlul asupra centralelor electrice, inclusiv despre Centrala nucleară Zaporojie”, a declarat Trump luni.
Rusia pune condiții pentru încetarea ostilităților în Marea Neagră
Kremlinul a confirmat un acord de principiu pentru un armistițiu cu Ucraina în zona Mării Negre.
„Acordul va intra în vigoare după îndeplinirea unor condiții”, a transmis Președinția Rusiei.
Conform publicației The Guardian, Moscova solicită eliminarea restricțiilor la exporturile de cereale și anularea sancțiunilor împotriva Băncii Agricole din Rusia.
„Statele Unite vor contribui la reluarea exporturilor de produse agricole rusești și de îngrășăminte pe piețele globale”, a subliniat Kremlinul.
Statele Unite, Ucraina și Rusia au convenit asupra unor condiții pentru un armistițiu în zona Mării Negre, în urma discuțiilor de la Riad, a anunțat Casa Albă.
„Statele Unite și Ucraina au convenit că vor asigura navigația în siguranță, vor elimina recurgerea la forță și vor împiedica utilizarea navelor comerciale în scopuri militare în Marea Neagră. De asemenea, Statele Unite și Rusia s-au angajat să respecte aceste condiții”, a transmis Casa Albă.
Sursa imagine: Profimedia
Articol asociat: Aleksandr Lukașenko a fost reales pentru un nou mandat de PREȘEDINTE/ Liderul Belarusului a criticat aspru opoziția
Jurnalist cu experiență de peste 20 de ani, Mihail Drăghici este un profesionist recunoscut în domeniul știrilor internaționale.
<vezi toate articolele