Statele Unite susțin că trebuie să preia controlul asupra Groenlandei, vicepreședintele american declarând că Danemarca și alte state europene nu investesc suficient în apărare, ceea ce permite activități periculoase ale Rusiei și Chinei.
„Groenlanda este crucială pentru securitatea Statelor Unite și extrem de vulnerabilă. Dacă groenlandezii doresc să colaboreze cu Statele Unite – iar cred că vor – le putem oferi o mai mare siguranță și protecție, inclusiv din punct de vedere economic. Acest lucru este necesar, din păcate, deoarece aliații noștri europeni, în special Danemarca, nu asigură corespunzător securitatea acestei zone. „, a afirmat vicepreședintele James David Vance în timpul vizitei sale la Baza militară americană Pituffik, din Groenlanda.
Vance: Este vitală ocupația strategică a Atlanticului de Nord
Vicepreședintele Vance a subliniat că Statele Unite nu pot tolera zone vulnerabile din punct de vedere al securității în Atlanticul de Nord.
„Este simplu. Ce alternativă există, pentru cei care critică conducerea noastră? Să renunțăm la Atlanticul de Nord și la Arctica? Să le oferim Chinei, Rusiei și altor state cu intenții discutabile controlul asupra acestor zone strategice? Nu avem altă opțiune decât să fim prezenți semnificativ în Groenlanda pentru a proteja oamenii și țara noastră.”, a declarat Vance potrivit postului de știri Fox News.
„Mesajul nostru pentru Danemarca este clar: nu ați asigurat adecvat securitatea Groenlandei. Investițiile dvs. în apărare și securitate sunt insuficiente. Aceste aspecte trebuie corectate.”, a subliniat Vance, citat de agenția The Associated Press.
„Trebuie să vorbim despre interacțiuni, despre ce a făcut Danemarca, uneori și în parteneriat cu noi. Dar să fim sinceri: Groenlanda și baza militară americană de acolo sunt, din păcate, mai puțin sigure azi decât acum 30-40 de ani. Aceasta se datorează faptului că unii aliați nu au ținut pasul, atât din punct de vedere al cheltuielilor militare, cât și în ceea ce privește resursele alocate pentru menținerea bazei, a trupelor, și pentru siguranța populației locale, în fața unor acțiuni agresive din partea Rusiei, Chinei și altor țări.”, a spus Vance.
Anterior, la începutul vizitei Vance a declarat că Statele Unite au „interese legate de Groenlanda”.
„ avem anumite interese legate de Groenlanda, moștenite din mandatul administrației anterioare. vom avea discuții cu privire la acest subiect. Actuala administrație este extrem de preocupată de securitatea zonei arctice. Aceasta este o zonă vitală strategice și semnificația ei va creste în deceniile următoare.”, a afirmat vicepreședintele american.
Președintele Donald Trump a reiterat, miercuri, necesitatea anexării Groenlandei, considerând-o strategic vitală pentru securitatea Statelor Unite.
„Groenlanda este esențială pentru securitatea internațională a Statelor Unite. Se impune preluarea controlului asupra teritoriului, este vitală pentru apărării noastre, atât ofensive cât și defensive. Nu avem de ales, trebuie să obținem Groenlanda.”, a declarat Trump.
Anterior, Trump a subliniat importanța strategică a Groenlandei pentru viitorul Statelor Unite
Danemarca a criticat insistent presiunile din partea administrației Trump pentru preluarea controlului asupra Groenlandei.
Foto: Profimedia
Video: Fox News
Trump solicită Curții Supreme să ridice INTERDICȚIA deportării imigranților, în virtutea legii inamicilor străini
Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, fiind expert în știri internaționale.
vezi toate articolele