Conform unui studiu realizat de OpenAI, analizând 4 milioane de conversații ChatGPT cu 4076 de utilizatori, interacțiunea frecventă cu chatbot-urile este corelată cu o interacțiune socială mai redusă. Participanții au raportat un sentiment crescut de izolare și o dependență emoțională față de „prietenul” cu voce plăcută, amabilă și întotdeauna politicoasă.
Cu alte cuvinte, persoanele izolate tind să dezvolte legături emoționale cu chatbot-urile bazate pe inteligență artificială. Interacțiunile cu aceste servicii, concepute pentru a imita conversațiile umane, pot substitui nevoia de socializare cu indivizi reali. Acest fenomen se conturează ca o tendință periculoasă, în care unii indivizi preferă, în detrimentul propriului lor bine-stări, să-și dedice timpul unor „relații” imaginare cu roboți virtuali, în locul unor relații umane adevărate.
Un alt studiu, realizat de MIT Media Lab, a solicitat 981 de persoane să utilizeze ChatGPT minimum cinci minute zilnic, timp de patru săptămâni. Participanții au fost apoi chestionați despre percepțiile lor față de ChatGPT, starea lor de singurătatea și conexiunile sociale, interacțiunile sociale în care s-au implicat și despre eventualele probleme generate de utilizarea acestui instrument AI.
Pe baza celor două studii, cercetătorii au constatat că majoritatea utilizatorilor nu dezvoltă legături emoționale profunde cu ChatGPT, chiar și printre cei care utilizează cel mai frecvent modul Advanced Voice, cel mai realist.
Cu toate acestea, o mică parte a utilizatorilor a ajuns să aibă conversații „personale” cu ChatGPT, uitând pentru o perioadă că nu interacționează cu o persoană reală. Sentimentele de izolare sau depresie apar abia atunci când își dau seama că interlocutorul lor prietenos și amabil nu există efectiv. O astfel de utilizare a fost asociată cu o dependență emoțională mai redusă. Totuși, pentru utilizatorii mai puțin familiarizați cu tehnologia, chatbot-urile suficient de convingătoare pot contribui la izolarea lor socială, favorizând un sentiment de izolare și o dependență excesivă de acest însoțitor sintetic, pentru care trebuie să plătească pentru a menține legătura.
Aurelian Mihai
Îmi place să fiu la curent cu cele mai recente inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi petrec timpul cu seriale SF, documentare sau explorând internetul în căutarea ultimelor știri și informații care îmi captează atenția. În weekend mă găsești cu bicicleta în parc sau călătorind prin țară alături de familie.