O intervenție complexă a fost desfășurată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” Vrancea, în urma unui eveniment rutier petrecut pe DN2-E85, în localitatea Pufești.
Accidentul a implicat un camion și un vehicul utilitar, soldat cu șapte victime: cinci adulți și doi minori.
Salvatorii au descoperit că doi adulți erau blocați în vehicule, dar conștienți, în vreme ce alte cinci persoane (trei adulți și doi minori) au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului.
Pentru gestionarea situației, au fost mobilizate forțe de la Stația de Pompieri Adjud, inclusiv un echipaj SMURD și o autospecială de stingere, alături de echipa de la Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea.
Cei doi adulți blocați au fost eliberați din vehicul și preluați de două ambulanțe (SMURD și SAJ) pentru transport la unități medicale.