Situația economică a Statelor Unite rămâne favorabilă, însă incertitudinea este ridicată, cu riscuri de încetinire a activității economice, generate de măsurile tarifare ale președintelui Donald Trump, declară Jerome Powell, președintele Rezervei Federale.
„În ciuda incertitudinii crescute și a riscurilor sporite de recesiune, economia americană se află într-o poziție solidă. Cele mai recente date indică o creștere economică consistentă, o piață a muncii echilibrată și o inflație apropiată, dar încă peste ținta de 2,0%. După câțiva ani de creștere puternică, mulți experți prevăd o decelerare a ritmului de dezvoltare economică în acest an. Datele preliminare privind PIB-ul vor fi publicate la sfârșitul acestei luni, dar primele semne indică o creștere economică mai moderată, dar totuși solidă”, a declarat Jerome Powell într-un discurs susținut în Arlington, Virginia.
Președintele Rezervei Federale (Fed), banca centrală a SUA, a avertizat că noile politici economice, mai ales noile taxe vamale impuse de președintele Trump, sunt surse de preocupare pentru cetățeni și companii.
„Analizele privind veniturile gospodăriilor și situația companiilor sugerează o scădere a optimismului și o incertitudine sporită cu privire la perspectivele viitoare. Respondenții se tem de impactul politicii economice recente, în special măsurilor vamale. Monitorizăm atent evoluția datelor pentru a înțelege mai bine implicațiile economice și eventualele efecte asupra politicii monetare”, a explicat Jerome Powell.
Șeful Fed a subliniat că noile taxe vamale sunt mai mari decât previziunile experților, ceea ce ar putea influența inflația. „Ne confruntăm cu perspective extrem de incerte, cu riscuri semnificative pentru nivelul de ocupare și inflație”, a afirmat Powell, potrivit agenției Reuters.
„Pe baza indicilor economici, piața muncii pare echilibrată, fără a genera presiuni inflaționiste semnificative. Raportul privind ocuparea forței de muncă din martie a arătat un grad de șomaj de 4,2%, un nivel scăzut de la începutul anului trecut”, a menționat Powell.
Miercuri, președintele Donald Trump a anunțat aplicarea unor taxe vamale generalizate, bazate pe reciprocitate, inclusiv cu state membre ale Uniunii Europene, afirmând că este „ziua eliberării” pentru companiile americane și a „independenței economice”. China a introdus taxe reciproce, iar Uniunea Europeană și Marea Britanie evaluează măsuri de răspuns, pe fondul scăderilor de pe piețele financiare din Statele Unite și Europa.
Imagine: Profimedia
Video: Yahoo Finance