Știri Externe
Președintele Putin își exprimă recunoștința Hamas pentru eliberarea ostaticilor ruși
Președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit miercuri seară cu foști ostatici eliberați. Foto: Profimedia
Președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit miercuri seară, la Moscova, cu un fost ostatic eliberat și familia sa. Șeful statului rus a transmis mulțumiri conducerii Hamas pentru eliberarea ostaticilor, conform agenției ruse Interfax și The Times of Israel.
„Ne exprimăm recunoștința pentru gestul umanitar al conducerii și aripii politice a Hamas”, a declarat Putin, adresându-se cetățenilor ruși eliberați. El a menționat că Rusia va continua eforturile pentru eliberarea altor ostatici.
Putin a fost impresionat de povestea fostului ostatic, care a fost ținut captiv timp de aproape 500 de zile.
Fostul ostatic și familia sa au fost răpiți pe 7 octombrie 2023, din Kibbutz Nir Oz. Tatăl fostului ostatic a decedat în timpul atacurilor din Gaza.
Celelalte rude au fost eliberate anterior.