În ultimele zile, USR a demonstrat că mai are de învățat despre conducerea unui partid în lupta pentru putere. Istoria politică postdecembristă arată că orice formațiune sau lider important poate comite greșeli de autodistrugere, demonstrând că maximul lui Napoleon – „orice general are un baston de mareșal în raniță” – poate fi interpretat greșit.
Țara cu doi premieri
Unul dintre primele exemple de gestionare defectuoasă a crizelor politice în România a fost din 1999, când partidele CDR, condus de PNȚCD, au retras sprijinul premierului Radu Vasile. Mai mulți miniștri țărăniști au demisionat, ceea ce a condus la o criză guvernamentală. Emil Constantinescu a decis revocarea premierului, o decizie contestată de Radu Vasile și de opoziție, condusă de Ion Iliescu. Singura cale de rezolvare a conflictului era demisia lui Vasile sau demiterea prin moțiune de cenzură.
În același timp, la București au existat doi premieri: Vasile, în funcție, și Alexandru Athanasiu, numit interimar. Părăsit și de miniștrii liberali, Radu Vasile a demisionat după câteva zile de conflict la Palatul Victoria. 
Pragul care nu a mai fost atins
O altă greșeală politică a fost decizia PNȚCD, condus de Ion Diaconescu, de a susține o creștere a pragului electoral în anul 2000. În 1990, nu exista un prag formal pentru partidele parlamentare, iar din 1992 s-a aplicat un prag de 3%. Pentru alegerile din 2000, PNȚCD a susținut o creștere a pragului la 5% pentru partide și 8-10% pentru coaliții, în funcție de numărul de formațiuni implicate.
La alegerile din 2000, PNȚCD a făcut parte din Convenția Democratică din România, obținând 5,29% la Senat și 5,04% la Camera Deputaților. Cu toate acestea, pentru a intra în Parlament, formațiunea ar fi avut nevoie de 10% la ambele camere, ratând astfel accesul în legislativ.
Dărâmarea propriului guvern
În iunie 2017, PSD a realizat o gestură fără precedent: a demis propriul guvern. Liviu Dragnea a intrat în conflict cu premierul Sorin Grindeanu, cerându-i demisia. Majoritatea miniștrilor l-au părăsit, însă Grindeanu a rezistat. Mai mult, a încercat să-l aducă pe Victor Ponta în guvern ca secretar general.
În această situație, Dragnea și aliații săi au depus o moțiune de cenzură împotriva Cabinetului Grindeanu. PSD și ALDE au reușit să formeze o majoritate pentru a-l demit pe Grindeanu. După câteva zile de conflict, pe 21 iunie, Cabinetul Grindeanu a fost demis cu 241 de voturi și cei doi au fost excluși din partid.
Nicolae Ciucă și disciplina de partid
În septembrie, Nicolae Ciucă, președintele PNL, a declanșat o controversă prin declarațiile sale despre alegerile locale din București. Ciucă a declarat că l-ar fi susținut pe Nicușor Dan, nu pe candidatul PNL. Această declarație a contribuit la un slab rezultat al lui Ciucă la alegeri, atât în București, cât și la nivel național.
Această decizie a lui Ciucă a afectat rezultatul candidaturii sale, fapt care a demonstrat lipsa de sprijin din partea organizațiilor locale PNL pentru acesta.
Testul fidelității USR
În ciuda candidaturii și investițiilor în campanie, o parte din USR a refuzat să susțină candidatul Elena Lasconi, preferând-o pe Nicușor Dan. Acest episod a arătat o fractură internă și neconcordanță în cadrul formațiunii politice.
În istorie, alte partide au prezentat situații asemănătoare, în care au susținut în mod evident candidați independenți, cum a fost cazul PSD și Sorin Oprescu, în 2008.
Modul în care deciziile au fost luate în USR, în special decizia de a susține alt candidat decât Lasconi, a fost neobișnuit, fara o procedură oficială.
