Șeful Statelor Unite, Donald Trump, și echipa sa de la Casa Albă studiază posibilitatea de a-l demite pe Jerome Powell, președintele Rezervei Federale (Fed), banca centrală americană.
“Președintele și colaboratorii săi evaluează în continuare opțiunea de a-l concedia pe Jerome Powell”, a declarat Kevin Hassett, consilier prezidențial pentru probleme economice.
Donald Trump este extrem de nemulțumit de politica monetară a Rezervei Federale.
“Nu sunt mulțumit de Jerome Powell. Vă voi anunța dacă voi decide să-l concediez, iar în caz afirmativ, va pleca extrem de repede”, a declarat Trump joi.
”Banca Centrală Europeană se pregătește să reducă dobânzile pentru a șaptea oară, dar, în ciuda acestui fapt, Jerome Powell, de la Fed, care acționează întotdeauna cu întârziere și greșește, a prezentat ieri un raport care este o analiză total neconvingătoare. Prețul petrolului scade, produsele alimentare (inclusiv ouăle) sunt în declin, iar Statele Unite se îmbogățesc prin tarife vamale. Este prea târziu; trebuia să reducă dobânzile de referință ca și BCE, cu mult timp în urmă; dar în mod clar trebuie să le reducă acum. Demisia lui Powell trebuie să se întâmple cât mai repede posibil!”, a subliniat Trump.
Jerome Powell, conducătorul Rezervei Federale (Fed), păstrează o abordare prudentă în privința politicii monetare și a avertizat miercuri că banca centrală americană ar putea fi pusă într-o dilemă în ceea ce privește controlul inflației și susținerea creșterii economice, în contextul taxelor vamale impuse de Administrația Trump.
Absolvent în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este implicat în presă din 2002, având o experiență de peste 20 de ani ca editor de știri internaționale la…
Vezi toate articolele