Recesiune iminentă? Blackstone avertizează asupra taxelor lui Trump

presedintele-grupului-de-consultanta-blackstone-avertizeaza:-statele-unite-se-confrunta-cu-risc-de-recesiune-din-cauza-taxelor-impuse-de-trump presedintele-grupului-de-consultanta-blackstone-avertizeaza:-statele-unite-se-confrunta-cu-risc-de-recesiune-din-cauza-taxelor-impuse-de-trump
Președintele grupului de consultanță Blackstone avertizează: Statele Unite se confruntă cu risc de recesiune din cauza taxelor impuse de Trump

Statele Unite riscă o recesiune dacă Administrația nu ajunge rapid la acorduri comerciale pentru a evita taxele vamale, afirmă președintele Blackstone, Jonathan Gray.

Președintele Donald Trump a anunțat, săptămâna trecută, amânarea cu 90 de zile a taxelor vamale impuse partenerilor comerciali, dând startul la negocieri cu zeci de țări.

“Aștept o încetinire economică. Gravitatea acestei încetiniri va depinde de durata negocierilor privind taxele vamale”, a declarat Jonathan Gray într-un interviu acordat cotidianului Financial Times.

Advertisement

“Riscul unei recesiuni este direct legat de durata incertitudinii. O soluție rapidă ar fi pozitivă pentru economie și piața de valori”, a subliniat Jonathan Gray.

Jerome Powell, președintele Rezervei Federale (Fed), a menținut o abordare prudentă în materie de politică monetară, avertizând că instituția bancară centrală americană s-ar putea confrunta cu o dilemă între controlul inflației și susținerea creșterii economice, în contextul taxelor vamale impuse de Administrație.

“Ne putem confrunta cu o situație dificilă, unde obiectivele noastre duble pot intra în contradicție. Nivelul taxelor vamale anunțate este semnificativ mai mare decât se estimase, iar efectele economice, care includ inflație mai mare și încetinirea creșterii economice, probabil vor fi mai ample”, a declarat Jerome Powell într-un discurs susținut la Clubul Economic din Chicago.

Rezerva Federală, banca centrală americană, are drept rol asigurarea stabilității prețurilor și a unui nivel maxim de ocupare.

“Taxele vamale ne vor îndepărta probabil de aceste obiective chiar și în acest an. Momentan, suntem pregătiți să așteptăm mai multă claritate înainte de a ajusta politica monetară”, a explicat președintele Rezervei Federale.

Anterior, Jerome Powell a menționat că, deși economia americană este “bună”, incertitudinea este mare și există riscul de încetinire a activității economice, având în vedere preocupările legate de taxele vamale.

Foto: Profimedia

BCE reduce rata dobânzii în zona euro, păstrând o politică prudentă, în contextul tensiunilor comerciale

Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la …

vezi toate articolele

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul Abonare, confirmați că ați citit și sunteți de acord cu Politica noastră de confidențialitate și Termenii de utilizare
Advertisement