Regatul Unit va plăti o taxă pentru accesul la fonduri europene de 150 de miliarde de euro destinate achizițiilor de armament, conform unor planuri discutate de diplomații europeni, potrivit publicației Financial Times.
Uniunea Europeană și Regatul Unit vor semna un acord extins în domeniul apărării și securității la summitul din 19 mai, dar un acord suplimentar este necesar pentru ca companii precum BAE Systems să obțină contracte finanțate din Fondul „Acțiuni de Securitate pentru Europa” (SAFE). Acest lucru a fost declarat de oficiali implicați în negocierile dintre Bruxelles și Londra, citați anonim de Financial Times.
„Acest acord nu este obligatoriu. Cel mai mare obstacol îl reprezintă un acord bilateral care ar implica o contribuție financiară”, a afirmat un diplomat european.
Fondul SAFE, propus de Comisia Europeană pentru a sprijini finanțarea apărării statelor membre în contextul invaziei rusești din Ucraina, presupune acordarea de credite avantajoase guvernelor statelor membre pentru achiziția de armament.
Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Thomas Regnier, a explicat că statele non-UE trebuie să negocieze „acorduri specifice și reciproc avantajoase pentru participarea la achizițiile de armament”.
“Statele non-UE trebuie să semneze acorduri suplimentare. Comisia Europeană le va negocia”, a afirmat un alt diplomat.
Regatul Unit s-a retras din Uniunea Europeană la 1 februarie 2020.