Născut pe 14 septembrie 1955 în Chicago, Robert Prevost provine dintr-o familie cu rădăcini franceze, italiene și spaniole. Tânăr a început formarea religioasă, servind ca ministrant la Biserica Sfânta Maria a Înalțării din Chicago.
Parcursul academic și vocația
Prevost a obținut o licență în matematică la Universitatea Villanova în 1977. În același an, a intrat în noviciatul Ordinului Sfântului Augustin. A urmat cursuri de teologie la Catholic Theological Union din Chicago și studii de drept canonic la Roma.
A fost hirotonit preot la vârsta de 27 de ani, pe 19 iunie 1982. Noul conducător al Bisericii vorbește fluent cinci limbi și citește și scrie latin și germană.
În 1987 a obținut titlul de doctor cu o teză despre „Rolurile priorului în Ordinul Sfântului Augustin”. În același an a devenit director al vocațiilor și misiunilor în provincia augustiniană „Maica Bunului Sfat” din Olympia Fields, Illinois, SUA.
Experiența misionară și responsabilități de conducere
După obținerea doctoratului, în 1987, Prevost a fost trimis în misiune în Peru. Acolo a exercitat diverse funcții, inclusiv cea de vicar judecătoresc în arhidieceza Trujillo.
În 1999, a fost ales prior provincial în Chicago. Mai târziu, a ocupat funcția de prior general al Ordinului Sfântului Augustin în două mandate consecutive.
Numiri episcopale și funcții în Vatican
În 2014, Papa Francisc l-a numit administrator apostolic al diecezei Chiclayo din Peru, conferindu-i rangul de episcop. A fost hirotonit episcop pe 12 decembrie 2014.
Conform comunicărilor Vaticanului, Papa Francisc l-a numit membru al Congregației pentru Cler în 2019 și membru al Congregației pentru Episcopi în 2020.
Pe 15 aprilie 2020, Papa l-a numit administrator apostolic al diecezei Callao.
La 30 ianuarie 2023, Papa Francisc l-a numit prefect al Dicasterului pentru Episcopi și președinte al Comisiei Pontificale pentru America Latină, unde a contribuit semnificativ la selectarea și numirea episcopilor din întreaga lume.