În ultimii ani, economiile europene au traversat o serie de crize, de la pandemia globală la criza energetică și impactul războiului din Ucraina. Aceste evenimente au generat o criză economică semnificativă, cu efecte diferite asupra economiilor europene.
Cu toate acestea, datele oficiale indică o performanță robustă a economiei României, care a menținut o tendință ascendentă. România a evitat recesiunea.
Conform datelor Eurostat, în ultimii doi ani, zece țări din UE27 au înregistrat contracții economice anuale. Printre acestea se numără Germania, Estonia, Austria și Finlanda în 2023 și 2024, Cehia, Irlanda, Luxemburg, Ungaria și Suedia în 2023, și Letonia în 2024. În această perioadă, un grup de țări, inclusiv Estonia, Irlanda, Letonia, Ungaria, Malta, Olanda, Austria și Finlanda, au experimentat recesiune tehnică.
Produsul Intern Brut (PIB) al României a crescut de la 242 de miliarde de euro în 2021 la 354 de miliarde de euro în 2024, reprezentând o majorare de 46%.
De la aderarea la Uniunea Europeană, România a demonstrat cea mai înaltă rată de convergență față de media UE27, fiind la egalitate cu Polonia și depășind Ungaria, Slovacia, Croația, Grecia, Letonia și Bulgaria. În 2024, România a atins 79% din media UE27 în ceea ce privește convergența reală – PIB pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare.
Creșterea profitabilității din mediul de afaceri a contribuit la îmbunătățirea sănătății financiare a economiei. Conform datelor Băncii Naționale a României, la sfârșitul anului 2024, îndatorarea totală a companiilor și populației a scăzut la 44,2%, iar rata creditelor neperformante în sectorul bancar a înregistrat o reducere de 1 punct procentual, ajungând la 2,41%.
România trebuie să continue strategia bazată pe investiții și crearea de noi locuri de muncă.
Fostul premier Marcel Ciolacu a prezentat joi un bilanț al guvernării PSD. Social-democrații afirmă că, în perioada mandatului lor, au fost realizate cele mai mari investiții publice din istorie, de 54 de miliarde de euro. Totodată, se susține că s-au construit și dat în folosință cel mai mare număr de kilometri de autostrăzi, și anume 382 de kilometri.
PSD mai anunță „cea mai mare creștere a salariului mediu net”, acesta având o majorare de 47%. De asemenea, se afirmă că a fost înregistrată „cea mai consistentă creștere a salariului minim” (+76%), precum și „cea mai consistentă creștere a pensiilor” (+70%).