Monumentul, amplasat pe culoarul dintre două linii din stația Taganskaia, reprezintă un basorelief cu oameni, bărbați, femei și copii, care țin flori în jurul unei sculpturi a lui Stalin (1878-1953), amplasată pe un soclu.
O omagiere a dictatorului care l-a executat pe primul director al metroului din Moscova
Compania de transport public din Moscova a declarat, într-un comunicat, că este o copie exactă a unei sculpturi aflate în această stație până în 1966. Motivul reinstalării monumentului? Un dar pentru călători, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la deschiderea metroului și a 80 de ani de la capitularea Germaniei naziste.
Stalin, la putere din 1922 până la decesul său din 1953, a organizat represiuni de amploare, soldate cu zeci de milioane de decese. Printre victimele sale se numără și 750 de muncitori implicați în construcția metroului, precum și primul său director, Petrikovski. Cu toate acestea, memoria sa rămâne controversată în Rusia.
În ultimii ani, mai multe monumente care-l glorifică au reapărut în Rusia, adesea prin inițiative private și în locații discrete.
Putin permite o reabilitare politică controlată a lui Stalin
Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, și-a exprimat, în anumite momente, condamnarea crimelor lui Stalin. Totuși, regimul său promovează acum o viziune care justifică politicile represive staliniste și minimizează victimele represiunii.
Stalin a fost prezentat în principal în manuale ca un „erou” al celui de-al Doilea Război Mondial și ca „învingătorul” nazismului. Însă, regimul actual uită de complicitatea lui Stalin cu Hitler în declanșarea războiului și de ajutorul primit de la Statele Unite.
Cei care critică propaganda Kremlinului sunt supuşi acţiunilor de represiune a puterii actuale. ONG-ul Memorial, care documentează represiunea sovietică, a fost interzis în 2021.
Partidul Comunist Rus a depus flori la noua sculptură, instalată în secret și inaugurată fără prea multă publicitate. Alții au adus coroane funerare în memoria victimelor lui Stalin.
O petiție împotriva monumentului
Formațiunea politică liberală Iabloko a condamnat amplasarea sculpturii și a lansat o petiție împotriva ei. „Reinstalarea simbolurilor stalinismului la Moscova este o jignire pentru istorie, o batjocură a urmașilor victimelor și o umbră de rușine pentru Moscova”, a declarat Iabloko.
Unii au ironizat declarațiile lui Putin și Dmitri Medvedev, care au condamnat în trecut crimele staliniste. „Putin, în 2009: «Acea perioadă a fost marcată nu doar de cultul personalității, ci și de crime împotriva populației». Va fi de acord și Departamentul Transport din Moscova?”, a comentat un activist.
„Cultul personalităţii reflectă propaganda actuală” din Rusia, a concluzionat Ian Racinski, președintele organizaţiei istorice şi pentru apărarea drepturilor omului International Memorial, citat de Meduza.