O nouă definiție a strategiei de securitate națională
Pentru a înțelege obiectivele unei bune strategii de securitate, am discutat cu un specialist în ştiinţele politice, cercetător postdoctoral la un institut elvețian, Marius Ghincea.
Ghincea a criticat frecvent concepția extinsă a securității naționale, introdusă în strategia din 2015, propusă de o academie românească.
„În practică, securitatea extinsă include o gamă vastă de probleme, de la dronele rusești la plagiat, considerându-le amenințări la securitate și aplicând măsuri excepționale. Strategia 2020-2024 a extins excesiv conceptul de securitate, incluzând aspecte precum patrimoniul cultural, riscând să afecteze toate domeniile politicii publice”, explică el. 
Ghincea propune o definiție mai îngustă a securității naționale, concentrându-se pe protecția suveranității, integrității teritoriale, ordinii constituționale și funcționării infrastructurii critice.
Diferența dintre strategia națională de apărare și cea de securitate
Proaspătul președinte trebuie să prezinte o nouă strategie de securitate națională. Care sunt principalele amenințări?
Marius Ghincea: Legea prevede o strategie de apărare, nu una de securitate. Cu toate acestea, președinții au extins această strategie pentru a include aspecte care depășesc sfera apărării militare. Această diferență semantică este crucială, întrucât indică necesitatea unei ajustări legislative.
Principalele amenințări identificate pentru România includ revizionismul rusesc, evidențiat de conflictul din Ucraina, urmat de amenințările cibernetice asupra infrastructurii critice, acțiunile hibride și fluxul ilegal de arme. La nivel mai larg, erodarea multilateralismului constituie o amenințare potențială.
Riscurile identificate includ interferențele electorale, dezinformarea străină, polarizarea societății și afectarea funcționării instituțiilor politice. Alte riscuri includ șocurile energetice, derapajele fiscale care pot compromite stabilitatea economică și capacitatea națională și fenomenele meteo extreme.
Vulnerabilitățile majore țin de infrastructura critică, deficitul de personal în instituțiile cheie și calitatea slabă a politicii, incluzând deciziile strategice.
În strategia viitoare, este imperativă evitarea greșelilor din strategiile anterioare, care, deși descriptive în ceea ce privește amenințările, riscurile și vulnerabilitățile, lipsesc analiza și prioritizarea eficientă a acestora. O prioritizare eficientă a amenințărilor este necesară pentru alocarea resurselor corespunzătoare.
Greșelile din mandatul Iohannis pe strategia de securitate
Expertul critică conceptul extins de securitate din strategia precedentă, considerându-l neeficient și excesiv. Acest concept a preluat idei existente în domeniul științei securității, dar lipsit de originalitate aplicabilă contextului românesc.
Extinderea nelimitată riscă să diluează conceptul securitate națională și să afecteze legitimitatea acțiunilor instituționale. O extindere prea largă face ca măsurile luate să fie percepute drept mai puțin justificabile.
Această abordare favorizează și influența serviciilor de securitate în procesul politic, slăbind controlul democratic asupra acestora.
Ce este China pentru România: amenințare, partener sau rival?
Expertul consideră că România a adoptat o abordare corectă față de China, menținând relații cordiale, dar adaptându-se cerințelor europene. O abordare viitoare ar trebui să adere la perspectiva Uniunii Europene, considerând China ca partener-competitor-rival. Aceasta necesită diversificarea relațiilor comerciale și reducerea dependenței de China.
Cum testăm dacă avem o strategie de securitate bună?
O strategie bună trebuie să fie coerentă, să prioritizeze amenințările, să aibă o legătură realistă între obiective și resurse, să utilizeze indicatori măsurabili și să se integreze în strategia NATO și UE.
Există modele de strategie occidentale, dar expertul preferă o abordare centrare pe priorități, bazată pe implicarea experților și a practicienilor.
