Echipa feminină de handbal a Craiovei a avut un sezon dezamăgitor în trecut, terminând pe locul 7 în Liga Florilor, după trei înfrângeri consecutive. Pentru următorul sezon, obiectivul este revenirea în competițiile europene, iar clubul din Bănie a făcut deja câteva transferuri importante în această direcție.
Ultimul transfer anunțat de **SCM Universitatea Craiova** este al pivotului Ainhoa Hernández Serrador, în vârstă de 31 de ani, venită de la Rapid București. În cariera sa, a evoluat și la echipa spaniolă Zubileta Evolution Zuazo, unde a fost cea mai bună pivotă două sezoane la rând. Jucătoare a naționalei Spaniei, Ainhoa a obținut medalia de argint la Campionatul Mondial din 2019 și medalia de aur la Jocurile Mediteraneene din 2018.
**Pivotul Ainhoa Hernández Serrador, de la Rapid la SCM Craiova**
SCM Craiova a făcut un anunț emoționant pentru sosirea jucătoarei spaniole: „Bun venit, Ainhoa Hernández! Suntem încântați să anunțăm că Ainhoa Hernández, handbalista spaniolă cu o carieră remarcabilă în **Liga Florilor** și în naționala Spaniei, se alătură echipei noastre! Pivotă de excepție, cu experiență în competiții internaționale și numeroase participări la turnee majore, Ainhoa vine la Craiova cu ambiție, hotărâre și dorința de a contribui la noi succese ale alb-albastrelor! Bine ai venit, Ainhoa! Craiova te așteaptă cu brațele deschise!”.
**Cinci noi jucătoare pentru echipa lui Ovidiu Mihăilă**
Alți jucători aduși de SCM Universitatea Craiova în această vară sunt: Natalia Nosek (27 de ani, Slovacia, inter, de la Gloria Bistrița), Ivona Pavicevic (29 de ani, Muntenegru, extremă, de la Buducnost), Alicia Gogîrlă (22 de ani, inter, de la SCM Rm. Vâlcea), și Marina Rajcic (31 de ani, Muntenegru, portar, de la Măgura Cisnădie).
De asemenea, s-au produs și plecări: pivotul Joao Ruth, extrema Dijana Mugosa, care s-a alăturat lui Bogdan Burcea la Corona Brașov, portarul Jovana Risovic și jucătoarea de 9 metri, Katarina Dzaferovic.
Cariera în jurnalismul sportiv a început în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie. Alege pasiunea în detrimentul carierei didactice.
Citeste mai mult