Taxarea veniturilor din publicitate ale marilor companii digitale, după modelul german, este discutată în prezent de oficialii de la Berlin. Această măsură ar putea contribui la acoperirea deficitului bugetar din România. Specialiștii în strategie, fiscalitate și economie au analizat implementarea unei astfel de taxe, de la cadrul normativ internațional până la veniturile preconizate pentru stat.
În mai multe state europene sunt deja aplicate taxe pe serviciile digitale (DST). În Franța, Italia, Spania, nivelul este de 3%, în timp ce Austria aplică o taxă de 5%. Aceste taxe sunt aplicate companiilor digitale care depășesc anumite prag minime de venituri globale și locale, conform experților consultați.
„Germania intenționează o taxă de 10% pentru platforme precum Google și Facebook, argumentând că aceste companii se folosesc de infrastructura locală, generând profituri semnificative, dar plătesc foarte puține taxe.”, explică un specialist. „În Franța, a fost propusă o creștere a taxei la 5% din veniturile companiilor vizate, dar nu a fost aplicată încă. În Italia, veniturile din această taxă au fost sub 500 de milioane de euro anul trecut, iar în Franța estimările sunt de 800 de milioane de euro.” 
„În România, piața de publicitate digitală a fost estimată la puțin sub 300 de milioane de euro anul trecut. Doar o parte din această piață este acoperită de companiile vizate de proiectul de taxare. Astfel, un nivel de 3% ar putea aduce venituri sub 10 milioane de euro, chiar și în condițiile unei creșteri a pieței în acest an.”, a estimat expertul.
„Legislația a rămas în urmă evoluției tehnologice”
Un avocat specializat în fiscalitate a detaliat contextul juridic internațional privind taxarea plăților către nerezidenți.
„Legislațiile naționale prevăd impozit cu reținere la sursă pentru anumite venituri plătite nerezidenților, cum ar fi dobânzi, dividende, redevențe, consultanță și management.”, spune avocatul. „Dar legislația a rămas mult în urma evoluției tehnologice.”
Convențiile internaționale de evitare a dublei impuneri, inspirate din modelul OECD, sunt benefice pentru a împărți dreptul de impunere și a elimina dubla taxare, care prejudiciază afacerile.
„Companiile caută să evite dubla impunere. În convențiile de evitare a dublei impuneri, plătile pentru servicii digitale sunt considerate profitul companiei și sunt taxate doar în statul unde sunt primite veniturile.”, a explicat avocatul.
„Ar trebui să existe un concept de „sediu permanent digital” pentru situatii în care o companie, fără prezența fizică, activează în România, prin intermediul agenților, vânzărilor etc. Pentru o echitate fiscală la nivel global, statele plătitoare de venituri ar trebui să taxeze o parte din aceste venituri B2B, pentru a compensa reducerea bazei de impunere în România – prin aceste plăți companii, care constituie o cheltuială deductibilă, reduc impozitul plătit. Acestea ar trebui taxate și de statele unde sunt efectuate vînzările.”, a explicat avocatul.
O taxă de 10% pe veniturile din publicitate, ca în Germania, este considerată prea mare pentru România de către un specialist, având în vedere impozitul pe profit de 16%.
„Această taxă este prea mare, deoarece trebuie luate în considerare și costurile companiilor. O marjă de profit realistă ar trebui să limiteze cota de taxă. Dacă marja de profit este de 30%, o taxă mai mare de 5% nu este justificată.”
„Germania a impus un impozit pe profit mai mare, 25%. Acest lucru ar putea explica cota mai mare pe care au propus-o.”
„O taxă asemănătoare cu impozitul pe consum”
Un alt analist consideră că o astfel de taxă ar putea fi privită ca „impozit pe consum”.
„Ideea nu este nouă, și nu este ușor de aplicat. Sunt necesare colaborări cu companiile. Este o taxă ce se aseamănă cu taxele pe consum, având în vedere caracterul uneori inutil al serviciilor online. Necesitatea unei colaborări este esențială, iar rezultatul aplicării unei astfel de taxe este controversat.”
Expertul consideră că estimarea veniturilor ce urmează a fi taxate este dificilă fără colaborarea companiilor.
„În concluzie, propunerea este destul de neobișnuită. Consider că nu rezolvă problema și pune accentul pe metode netradiționale, care sunt mai complicate și mai greu de implementat.”
