Plafonarea tarifelor asigurărilor RCA se încheie la 30 iunie, potrivit deciziei Consiliului ASF. După aproape 27 de luni de aplicare a plafonului, autoritatea a constatat o stabilitate satisfăcătoare a pieței.
Tarifele RCA vor fi relibereate din 1 iulie, a confirmat vicepreședintele ASF. Decizia a fost luată în ședința Consiliului ASF din 18 iunie.
Tarifele au fost înghețate din 11 aprilie 2023, inițial pentru șase luni, ca urmare a retragerii de pe piață a unei societăți de asigurări. Măsura, valabilă până la 30 iunie, putea fi prelungită dacă era evidentă necesitatea.
„Nu anticipați creșteri majore”
„Analiza ASF din ședința Consiliului a arătat că piața RCA este stabilă din punct de vedere financiar. Nu mai există motive pentru menținerea plafonării tarifelor. Prin urmare, nu vom propune prelungirea măsurii. Aceasta înseamnă încetarea aplicării plafonării la data de 30 iunie 2025”, a declarat Sorin Mititelu.
Vicepreședintele ASF a abordat și perspectivele asupra tarifelor de la 1 iulie.
„Mecanismul de stabilitate a tarifelor s-a dovedit eficient. Societățile de asigurări și-au îmbunătățit performanța financiară, rezultatele tehnice fiind favorabile. A crescut și gradul de asigurare, iar concentrarea pe piață a scăzut ușor. Toate acestea confirmă stabilitatea pieței RCA.”, a declarat vicepreședintele ASF.
Oficialul ASF nu anticipează modificări substanțiale ale primelor de asigurare RCA.
„Societățile vor ajusta tarifele în funcție de modificările din ultimii doi ani. Sunt companii care nu au nevoie de modificări importante, dar altele vor avea ajustări, determinate de creșterea medie a daunelor (inflația și alte factori). Nu ne așteptăm la creșteri majore, ci la modificări graduale.”, a declarat Sorin Mititelu.
ASF consideră că atitudinea asigurătorilor, intermediarilor și a clienților s-a îmbunătățit semnificativ.
„Evoluția tarifelor va fi diferențiată de la o societate la alta și între segmentele de vehicule, dar nu anticipăm salturi spectaculoase”, a subliniat Sorin Mititelu.
Se estimează o creștere, dar nu una masivă a tarifelor începând cu 1 iulie.
„Ajustările vor fi diferite, unele societăți înregistrând creșteri minimale, iar altele chiar scăderi. Nu ne așteptăm la salturi importante de prețuri, ci la o stabilitate a pieței. ”.