Preşedintele Mediaset, în vârstă de 56 de ani, a exprimat aceste opinii în prezentarea noilor emisiuni.
“Îmi pasionează oamenii simpli. Atunci când mă aflu pe un vapor spre Cinque Terre și observ afecţiunea exprimată, mă întreb cât de norocos sunt!”, a declarat Berlusconi jr. El a explicat, conform surselor, că această pasiune se leagă şi de politică, recunoscând că „politica implică şi compromisuri, negocierea şi alte aspecte”.
Pier Silvio a afirmat că în prezent nu se gândeşte la o carieră politică, dar că, privind spre viitor, ”nu exclude posibilitatea unui astfel de demers: o nouă provocare, de ce nu?”.
Referindu-se la tatăl său, decedat în 2023, Berlusconi a mărturisit: ”Îl apreciez și mai mult acum, mi-lipsește mult mai mult decât înainte”.
Dacă ar fi fost în viață, consideră că Silvio Berlusconi ”s-ar fi implicat activ, depăşind orice limită, pentru a stopa conflictele din Ucraina şi Rusia, precum şi cele dintre Israel şi Palestina”.
Despre Forza Italia, formaţiunea fondată de tatăl său, Pier Silvio crede că ”trebuie să rămână o forţă liberală şi moderată, orientată spre centrul-dreapta, cu un impuls progresist în ceea ce priveşte drepturile tuturor”.
El l-a elogiat pe Antonio Tajani, liderul actual al partidului, afirmând că ”dacă nu ar fi el, ar fi trebuit inventat”, dar l-a îndemnat să ”se concentreze pe perspectiva viitorului şi să includă în partid personalităţi noi”.
Silvio Berlusconi a fost implicat în numeroase controverse politice, financiare şi personale, inclusiv investigaţii pentru corupţie, evaziune fiscală şi procese legate de viaţa sa privată.
Mulţi îl văd ca un politician populist, un precursor al „politicii prin media”, care a combinat mass-media, afacerile şi politica într-un mod fără precedent în Italia.