În timp ce gigantul Samsung experimentează cu denumirile de modele pentru a justifica eventualele majorări de prețuri, Apple pare hotărât să transfere direct costurile tarifelor impuse de administrația Trump asupra prețului final al seriei iPhone 17.
Nu vă înșelați crezând că taxele aplicabile telefoanelor iPhone importate în SUA nu afectează consumatorii europeni. Desigur, costurile pentru Apple sunt mai mari în legătură cu clienții americani. Dar cine spune că într-o dispută comercială, prețul trebuie suportat doar de cei implicați direct? Poate că, din punct de vedere strategic, este mai simplu pentru Apple să impună sporirea prețului pentru toți clienții săi.
Clienții americani ai iPhone-urilor s-ar simți nedreptățiți sau chiar trădați de Apple, dacă ar trebui să plătească mai mult pentru iPhone 17 decât cumpărătorii europeni. Nu s-au înregistrat contestații până acum, în timp ce diferența de preț era justificată prin conversia valutară.
O veste pozitivă este că „taxa de solidaritate” pe care Apple o impune consumatorilor pentru acoperirea costurilor cu taxele vamale aplicabile importurilor în SUA este, într-un fel, diluată prin aplicarea ei pe întreaga bază de clienți iPhone 17. Pentru a nu exclude consumatorii cu resurse financiare limitate, care își permit doar modelele entry-level, compania a decis că nu va transfera aceste costuri în prețul de bază al telefonului.
Astfel, modelul iPhone 17 „standard” rămâne la prețul inițial de 799 dolari, același preț afișat la lansarea iPhone 16. Pentru versiunile iPhone 17 Pro și iPhone 17 Pro Max, prețurile vor crește cu 50 de dolari, ajungând la 1049, respectiv 1249 dolari.
În ceea ce privește noul iPhone 17 Slim (sau Air), se estimează că acesta va înlocui iPhone 16 Plus, intrând în oferta Apple cu un preț recomandat de 949 dolari.
Aurelian Mihai
Sunt pasionat de tehnologie și inovații. Când nu scriu despre IT, urmăresc seriale științifico-fantastice, documentare sau caut noutăți și informații interesante pe internet. În weekend, mă bucur de plimbări cu bicicleta sau călătorii cu familia.
Întoarcere în vârf