Foştii preşedinte al României, Ion Iliescu, a decedat la vârsta de 95 de ani. Fostul conducător al ţării a fost internat în ultimele două luni la Spitalul „Agrippa Ionescu” din Capitală. Următoarea secţiune detaliază parcursul politic al lui Ion Iliescu, analizând ascensiunea sa la preşedinţia României, inclusiv rivalitățile cu alți lideri politici.
Ulterior căderii regimului Ceaușescu
După înlăturarea regimului Ceaușescu, în 1989, România a organizat primele alegeri prezidențiale post-comuniste pe data de 20 mai 1990, constituind un moment crucial în procesul de tranziție democratică.
La aceste alegeri au concurat Ion Iliescu (FSN), Radu Câmpeanu (PNL) şi Ion Rațiu (PNȚCD). Rata de participare a fost de 86,19% în rândul electoratului, un număr total de 14.826.616 alegători. Această participare masivă a influențat direct evoluția ulterioară a țării. 
Ion Iliescu și Radu Câmpeanu (imagine)
Ion Iliescu, conducătorul Frontului Salvării Naționale (FSN), a obținut o victorie copleșitoare, adunând 85% din voturi. Această victorie a fost probabil datorată nevoii populației de stabilitate după ani de regim autoritar.
Astfel, Ion Iliescu rămâne singurul președinte al României care a câștigat alegerile în turul inaugural.
Aceste alegeri au marcat debutul unei noi ere politice pentru România, iar Iliescu a devenit simbolul continuității într-o perioadă de transformări rapide.
În acea perioadă, România a fost condusă de premierii Petre Roman şi Theodor Stolojan, care au jucat un rol vital în implementarea reformelor economice și politice.
Încadrându-se în acest context, „Duminica Orbului”, cum a fost denumită ziua alegerilor din 20 mai 1990, reflectă complexitatea acelor evenimente, unde dorința de schimbare și tradițiile regimului trecut au interacționat.
Alegeri prezidențiale, 1992: Continuarea tranziției și polarizarea politică
Al doilea scrutin prezidențial din România a avut loc la doar doi ani după primul, conform Legii Electorale adoptate în martie 1990. Mandatul președintelui, ca și cel al parlamentarilor, era stabilit pentru o perioadă de doi ani, pe durata Adunării Constituante.
În 1991, s-a adoptat prima Constituție a României post-comuniste, specificând că mandatul președintelui este de patru ani, un lider putând ocupa această funcție pentru cel mult două mandate, consecutive sau nu.
Astfel, în 1992, Ion Iliescu a candidat din nou din partea Frontului Democrat al Salvării Naționale (FDSN), într-un context complex, caracterizat de reforme economice și instabilitate politică.
Protagonistii principali ai competiției au fost: Emil Constantinescu (Convenția Democrată Română (CDR)), Gheorghe Funar (Partidul Unității Națiunii Române), Caius Traian Dragomir (independent), Ioan Mânzatu (Partidul Republican), și Mircea Druc (Mișcarea Ecologistă din România).
Primul tur al alegerilor prezidențiale din 1992 s-a desfășurat pe 27 septembrie, iar al doilea tur pe 11 octombrie.
În ciuda unei scăderi semnificative a participării electorale față de 1990, primul tur a totalizat 76,29%, iar al doilea tur a înregistrat o participare de 73,23%, Ion Iliescu câștigând cu 61,43% din voturi.
Ion Iliescu și Emil Constantinescu (imagine)
Alegerile din 1992 au constituit o continuare a procesului de tranziție democratică, dar și o evidențiere a diviziunii politice. Progresele economice au fost umbrite de nemulțumiri ale populației din cauza ritmului lent al schimbărilor și a instabilității politice.
După alegeri, Nicolae Văcăroiu a devenit prim-ministru.
Alegerile din 1992 au evidențiat atât continuitatea dorinței pentru stabilitate, cât şi o fractură semnificativă în societatea românească.
Alegeri prezidențiale, 1996: Prima schimbare pașnică a puterii în România
Alegerile din 1996 au reprezentat un moment istoric în procesul democratic al României, marcand primul transfer pașnic al puterii după 1989.
În primul tur, desfășurat pe 3 noiembrie, au concurat multiple personalități politice dintre care amintim: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Petre Roman, György Frunda, Corneliu Vadim Tudor, Gheorghe Funar, Tudor Mohora, Nicolae Manolescu, Adrian Păunescu, Ioan Pop de Popa, George Muntean, Radu Câmpeanu.
Diferența între cei doi principali candidați a fost semnificativă, Emil Constantinescu învingându-l pe Ion Iliescu în al doilea tur de scrutin, desfășurat pe 17 noiembrie, cu 54,41% din voturi, demarcând astfel o nouă direcție pentru reformele democratice și economice.
Prezența la vot a fost semnificativă, atât în turul unu cât și în turul al doilea, indicând interesul cetățenilor pentru procesul democratic şi dorinţa de schimbare. Această victorie a reprezentat un moment important de consolidare a democrației în regiune.
În urma alegerilor, România avea un nou premier, Victor Ciorbea şi Radu Vasile, alături de Mugur Isărescu.
Alegeri prezidențiale, 2000: Revenirea lui Ion Iliescu și dezamăgirea democratică
În primul tur de scrutin, din 26 noiembrie 2000, au concurat Ion Iliescu, Corneliu Vadim Tudor, Theodor Stolojan, Mugur Isărescu, György Frunda, Petre Roman și alți candidați.
Rata de participare a fost mai redusă față de scrutinele anterioare, reflectând posibil o dezamăgire a electoratului.
Numărul alegătorilor a fost de 11.559.458, un indiciu al complexităţii situației politice şi economice a ţării. Revenirea lui Ion Iliescu a aprins un focar de polarizare politică.
În turul al doilea, Iliescu a obținut o victorie categorică, cu 66,83 % din voturi, într-un tur de scrutin unde au votat 10.177.343 persoane.
Ion Iliescu (imagine)
În timpul mandatului lui Ion Iliescu, Adrian Năstase a fost numit prim-ministru, conducând un nou guvern.
Scăderea participării şi polarizarea politică au ilustrat dificultățile României în progresul democratic.
Alegerile prezidențiale din 2000 rămân un punct de referință în istoria democratică a României, evidențiind provocările tranziției într-un context de incertitudine.
