„Un adevărat om de stânga, Iliescu a avut un mare defect, într-o societate politică deseori oportunistă: nu și-a trădat convingerile. Nu s-a transformat într-un susținător al liberului schimb, nu a trecut la dreapta și a rămas fidel valorilor sale fundamentale până la capăt. Ion Iliescu a ghidat România pe calea europeană, într-o perioadă complexă, în care această alegere era dificilă, dar esențială. Astăzi, privind spre viitor, înțelegem cât de greu ne este să menținem această direcție pe care el a stabilit-o într-un moment istoric delicat”, scrie Vasile Dîncu.
El recunoaște că, probabil, Iliescu nu a fost marele reformator pe care mulți și-l doreau, dar a știut mereu să echilibreze tendințele care împingeau politica spre extreme periculoase și afirmă că fostul președinte a comis greșeli.
„A greșit în primele zile ale democrației noastre. Nu a avut puterea de a se opune temerilor și anxietăților unei majorități care a rămas fără «lider» și era îngrozită de libertate pentru care nu avea un plan. Poate nu a avut puterea de a scăpa de presiunea spiritului vremii, poate a fost el însuși speriat de vântul schimbării. Poate putea proceda altfel. Vom avea timp să studiem aceste deficiențe ale sale în deceniile viitoare, cu mai multă distanță și, probabil, cu mai puțină emoție. De două decenii, Ion Iliescu nu mai este la conducere și am început să reproșăm României lucruri pe care altădată le atribuiam exclusiv lui. 
Ion Iliescu a fost, poate nedrept, un țap ispășitor convenabil pentru greșelile noastre colective, adversarul ideal pentru o orientare politică care încă își căuta identitatea ideologică. Adversarii săi politici de dreapta vor fi mai săraci acum cu o resursă accesibilă, dispare un motiv simplu pentru ura lor și o explicație ușoară pentru propriile eșecuri. Paradoxal, a fost chiar el cel care s-a opus ferm
Despre patriotismul autentic și respectul pentru adversari
El afirmă că, în calitate de președinte, Ion Iliescu și-a respectat cu strictețe rolul constituțional: „Nu a încălcat principiile fundamentale ale democrației, nu a fost niciodată absent, lipsit de compasiune sau de responsabilitate față de români. A știut să respecte adversarii politici, să înțeleagă competiția și să apere chiar și opiniile critice”.
„Pot afirma personal că, deși am fost propus pentru eliminare din partid de trei ori pentru criticile aduse, cel care s-a opus, de fiecare dată, a fost chiar Ion Iliescu. Nu am făcut parte din echipa lui Ion Iliescu în cadrul luptei interne a partidului, dar am învățat de la un politician ajuns la bătrânețe că emoția nu trebuie să lipsească din politică, ci trebuie utilizată pentru promovarea echității și a dreptății sociale.
A trăit simplu, modest și discret, cu o preocupare constantă pentru lectură, reflecție și pentru a înțelege viitorul. În această simplitate și modestie a vieții sale am găsit poate cea mai autentică lecție despre esența unei politici dedicate binelui comun”, mai scrie Vasile Dîncu.
El susține că patriotismul fostului președinte a fost unul real, acceptat în deplină conștientizare a destinului istoric și că greșelile sale „sigur că nu le vom repeta”.
„Care a fost proiectul major al taberei politice venite după Iliescu?”
Vasile Dîncu afirmă că, odată cu dispariția lui Ion Iliescu, „suntem obligați să ne amintim că solidaritatea reală și susținerea celor vulnerabili sunt esența unei politici autentice de stânga și nu populismele sau electoralismul pe care noi înșine, moștenitorii săi, le-am practicat frecvent”.
„Toți – adversari sau parteneri ai săi – ar trebui, probabil, să ne privim în oglindă și să răspundem sincer la întrebări simple: Ce am realizat noi în cele două decenii de când singurul și ultimul președinte de stânga a părăsit funcția, după ce România era deja membră NATO și, în mandatul său, se încheiaseră toate negocieri cu UE? Care a fost proiectul major al taberei politice venite după Iliescu?”
Sincer vorbind, sunt întrebări și pentru noi, cei de stânga, care am fost, în aceste două decenii, câțiva ani la putere în diferite combinații, singuri sau în coaliții.
