Rusia susține ambițiile nucleare ale Chinei, dorind să o ajute să devină lider mondial în producția de energie nucleară, a declarat directorul Rosatom.
Declarațiile oficialului rus, difuzate de postul de televiziune naţional, au urmat discuţiilor din Beijing, conform sursei Reuters.
În prezent, Statele Unite deţin cea mai vastă reţea de reactoare nucleare din lume, cu o capacitate de aproape 97 de gigawaţi (GW).
China se angajează în dezvoltarea unui număr important de reactoare nucleare, având, în aprilie 2024, o capacitate instalată de 53,2 GW, conform datelor Administrației pentru Informații Energetice din SUA.
„China are planuri ample pentru dezvoltarea energiei nucleare. Ţinta lor este depăşirea Statelor Unite în capacitate instalată, atingând peste 100 de gigawaţi”, a declarat directorul Rosatom.
Colaborarea ruso-chineză în domeniul nuclear
Întrebat despre sprijinul acordat Chinei, şeful Rosatom a afirmat:
„Desigur, vom ajuta.”
Rusia a contribuit deja la construirea a patru reactoare nucleare în China şi este implicată în proiecte de construire a încă patru. China are nevoie de volume importante de uraniu şi combustibil nuclear pentru planurile sale ambiţioase, a subliniat oficialul rus.
În consecinţă, China trebuie să dezvolte o nouă generaţie de reactoare cu ciclu închis, bazate pe tehnologie rusească, a mai spus el.
Imagini: Profimedia