Prim-ministrul Ilie Bolojan s-a întâlnit, vineri, la Palatul Victoria, cu o delegație a Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de Joong Shik Kang. Discuțiile au abordat starea actuală a economiei, direcțiile de reformă fiscală și prioritățile de investiții publice.
Executivul a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă, că prim-ministrul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu delegația Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de Joong Shik Kang.
„Experții FMI au susținut eforturile de reducere a deficitului bugetar și creștere a încrederii investitorilor, apreciind pachetele de măsuri adoptate de Guvern. Au fost remarcate, în special, eforturile de stabilizare a finanțelor publice și angajamentul pentru continuarea reformelor structurale”, se arată în comunicatul citat.
Guvernul informează că, conform estimarilor FMI, România ar progresa economic cu 1% în 2025 și 1,4% în 2026.
„O utilizare eficientă a fondurilor europene este crucială pentru atingerea acestor obiective. De asemenea, experții au subliniat necesitatea aplicării stricte a măsurilor implementate și au recomandat menținerea eforturilor de ajustare bugetară în următorii ani, pentru o reducere durabilă a deficitului”, mai precizează comunicatul.
Delegația FMI a evidențiat necesitatea prioritizării și etapei proiectelor de investiții, pentru a asigura finalizarea celor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Experții au observat progrese în planificarea mai prudentă a cheltuielilor și au recomandat menținerea acestui echilibru pe termen lung.
Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat că Guvernul va continua reformele și măsurile fiscale pentru asigurarea stabilității finanțelor publice, astfel încât resursele bugetare să fie alocate investițiilor și modernizării economiei, susținând o creștere economică constantă și o dezvoltare pe termen lung.
Delegația FMI a concluzionat că situația financiară și economică a României permite continuarea reformelor și valorificarea oportunităților de dezvoltare în viitor.
La această întâlnire de la Palatul Victoria a participat și Șeful Cancelariei Prim-Ministrului, MIhai Jurca.