Prim-ministrul Ilie Bolojan, împreună cu șeful Cancelariei sale, Mihai Jurca, a primit astăzi o delegație a companiei Ford Otosan. Aceștia au preluat fabrica din Craiova în 2022 și au realizat până în prezent investiții de 500 de milioane de euro în România. Ford Otosan este al doilea cel mai important exportator din țară. Discuțiile au vizat sprijinirea investițiilor, crearea unor noi locuri de muncă și consolidarea exporturilor.
În cadrul întâlnirii, prim-ministrul Bolojan a apreciat contribuția companiei la economia națională și la nivelul local, evidențiind sprijinul guvernului pentru investițiile care generează noi locuri de muncă, plus valoare economică și progres.
„Guvernul susține investițiile întrucât acestea creează locuri de muncă, avantaje economice semnificative și dezvoltare la nivel național și local. Economia României posedă resursele necesare pentru o creștere sănătoasă, pentru crearea competitivității și pentru amplificarea capacității de export”, a declarat prim-ministrul Ilie Bolojan.
Directorul general al Ford Otosan, Güven Özyurt, a prezentat stadiul actual al investițiilor și a apreciat receptivitatea autorităților române față de mediul de afaceri.
Prezent la discuții din partea guvernului au fost Ilie Bolojan și Mihai Jurca, iar din partea Ford Otosan, Güven Özyurt, Josephine Payne, Fırat Elhüseyni și Andreea Radu.