Xiaomi a optat pentru o strategie de marketing neobișnuită, redenumind Xiaomi 16 în Xiaomi 17, sperând că noul nume va atrage mai mulți potențiali clienți care nu au încă comandat iPhone 17.

Ca un competitor care caută o parte din piața de top, Xiaomi a decis să sară o generație, pregătindu-se pentru o confruntare directă cu noul portofoliu iPhone 17 al Apple.

Chiar dacă această mișcare va genera probabil confuzie la fani, președintele Xiaomi, Lu Weibing, a anunțat că compania renunță la întreaga serie 16. Fără ezitare, a explicat că această decizie este menită să poziționeze mai bine marca în raport cu noua familie iPhone 17 de la Apple, lansată la începutul lunii. Weibing a numit noua gamă un moment crucial în ascensiunea Xiaomi de cinci ani pe piața telefoanelor premium.

Advertisement

Însă, apare o întrebare evidentă: Nu știa Xiaomi că Apple urma să lanseze iPhone 17 toamna aceasta? Desigur, însă conducerea companiei a fost probabil surprinsă de numărul record de comenzi anticipate pentru iPhone 17, previzând condiții dificile pentru ceilalți producători Android, care vor trebui să concureze într-un segment deja saturați.

Seria Xiaomi 17 va fi lansată până la sfârșitul acestei luni și va include modelele Xiaomi 17, Xiaomi 17 Pro și Xiaomi 17 Pro Max. În această etapă de lansare nu există și un model Ultra. Toate trei folosesc noul procesor Snapdragon 8 Elite Gen 5 de la Qualcomm și se așteaptă să aibă acumulatori cu o capacitate mai mare față de modelele iPhone.

Xiaomi 17 este așteptat să prezinte un ecran OLED LTPO de 6,3 inch, cu rezoluție „1.5K” și rată de reîmprospătare de 120Hz. Telefonul va fi echipat cu un sistem triple-camera, cu senzor principal de 50 MP bazat pe un senzor OmniVision, o cameră ultrawide de 50 MP și un obiectiv telefoto de 50 MP bazat pe senzorul Samsung ISOCELL JN5. Camera frontală, poziționată într-o incizie a ecranului, va avea o rezoluție de 32MP și suport pentru înregistrări video de până la 4K. Rămâne de văzut dacă Xiaomi va adopta funcția Dual Video Recording, prezentă la telefoanele Samsung. Punctul forte al telefonului va fi acumulatorul de 7000mAh, cu suport pentru încărcare rapidă de 100W prin USB-C și 50W prin încărcare wireless.

Aurelian Mihai

Îmi place să fiu la curent cu cele mai noi tehnologii și gadgeturi. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi petrec timpul cu seriale SF, documentare sau explorând internetul în căutarea ultimelor noutăți și informații. În weekend, mă găsești în parc cu bicicleta sau călătorind prin țară cu familia.