Dacia intenționează să cucerească piața auto din România cu un nou model, anunțat a fi foarte popular: Duster Pickup.
Vecinii din Serbia au evaluat deja automobilul și au exprimat o primă concluzie, manifestând invidie față de faptul că modelul e disponibil doar în România.
Dacia a lansat un nou model, denumit sugestiv Duster Pickup, bazat pe popularul SUV. Totuși, versiunea Pickup se diferențiază de modelul standard prin partea din spate. În locul portbagajului, este montată o platformă de marfă compactă, cu dimensiunile de 1.050 x 1.000 mm, proiectată pentru transportul a până la 430 kg de mărfuri.
Pickup-ul este dotat cu patru puncte de ancorare, ceea ce îl face mai practic pentru utilizarea în mediul rural și în activitățile profesionale. Automobilul a fost dezvoltat în colaborare cu un constructor local de caroserie, aducem modificări minime estetice. Deci, șoferii nu vor observa diferențe majore în ceea ce privește designul, noul Pickup având o asemănare mare cu Duster-ul standard.
Este remarcabil faptul că scaunele din spate sunt acum separate, cu suporturi laterale, o caracteristică nemaiîntâlnită la Duster. De asemenea, modelul va fi disponibil exclusiv în România, cu un preț de pornire de 25.983 de euro.
Această situație a stârnit invidie în Serbia, unde presa a evidențiat faptul că mașina nu este disponibilă și în țara vecină.
„Singura problemă este imposibilitatea de a achiziționa un Duster Pickup. Ne referim la conducătorii auto din Serbia. Nici măcar cei din Marea Britanie sau Spania, ci doar românii. A fost conceput doar pentru piața internă. Este oferit în trei niveluri de echipare: Expression, Extreme și Journey”, au scris jurnaliștii de la Sportal.blic.
Dacia a cucerit Europa. Succesul remarcabil pe Bătrânul Continent
Dacia a obținut performanțe remarcabile în Europa. Modelul Sandero a devenit lider pe piața europeană, depășind Renault Clio, principalul său concurent.
În plus, alte trei autoturisme fabricate în România s-au clasat în top 30: Ford Puma, Dacia Duster și Dacia Bigster.
Conform datelor furnizate de experții Dataforce, Dacia Sandero a fost din nou cel mai solicitat automobil în Europa, în luna iulie. Au fost livrate 21.040 de unități, atrăgând prin prețul accesibil și dotările oferite.