După cel de-al Doilea Război Mondial, națiunile europene au încercat să construiască un nou cadru internațional bazat pe drepturile fundamentale ale omului și pe prevenirea conflictelor care afectează grav populația civilă. În prezent, aceste principii esențiale nu sunt doar ignorate; ele sunt adesea folosite ca instrumente de propagandă împotriva adversarilor, în timp ce încălcările lor rămân ascunse, mai ales când devin jenante.
Exemple recente, cum ar fi atacurile asupra civililor din Ucraina, demonstrează că lecțiile trecutului au fost fie uitate, fie reinterpretate în funcție de interese actuale.
Iluzia prezentului permanent
Cacciari argumentează că Occidentul a ajuns să trăiască într-un prezent absolut, unde tehnologia și dorința de progres continuu șterg amintirile istorice. Cultura negării și obsesia pentru noutate elimină orice legătură cu trecutul, considerat un obstacol. Totuși, lipsa memoriei istorice nu aduce libertate, ci vulnerabilitate. 
O societate care își pierde cunoștința despre rădăcinile sale devine, conform filosofului, o victimă a deciziilor luate de puteri anonime și un subiect al unui sistem global controlat de oligarhi economici.
Epuizarea statului și a responsabilității politice
Statul occidental, odată garant al bunăstării și echilibrului social, cedează treptat responsabilitățile piețelor și corporațiilor. Din protector al cetățenilor, se transformă într-un simplu intermediar de tranzacții și un supraveghetor pasiv, aproape inutil.
Această „privatizare a politicii” marchează dispariția conceptului de om politic, înlocuit de consumatorul obedient al prezentului fără sfârșit. Autoritarismul nu mai apare ca dictaturi tradiționale, ci sub forma unei dominații difuze, asimilate de indivizi. Aceștia renunță la responsabilitate și la memoria istorică, profitând de aceasta chiar în propriile interese, manipulând-o în moduri neînțelept.
Lecția uitată – calea către tragedii este deschisă
De la conflictul din Palestina la războiul din Ucraina, de la crizele economice la cele sociale, istoria demonstrează că o pace și stabilitate durabilă pot fi atinse numai prin compromisuri și prin recunoașterea legitimării tuturor părților implicate. Ignorarea trecutului nu conduce la progres, ci la reîntoarcerea, chiar la reproducerea tragediilor.
„Occidentul care își pierde amintirea istoriei”, susține Cacciari, „se expune nu numai riscului de a pierde libertatea, ci și riscului de a-și pierde identitatea”.
