O nouă ședință de lucru pentru pregătirea proiectelor propuse de România pentru finanțare prin mecanismul european Security Action for Europe (SAFE) a avut loc miercuri la Palatul Victoria, conform comunicatului Guvernului.
La consultări coordonate de șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, au participat experți ai Comisiei Europene și reprezentanți ai ministerelor și instituțiilor implicate în dezvoltarea portofoliului național de proiecte.
România va primi un împrumut în valoare de 16,68 miliarde de euro, fiind a doua țară din Uniunea Europeană în funcție de fondurile alocate prin Programul SAFE.
Discuțiile au fost urmate de două vizite. Prima destinație a fost Uzina Mecanică București, unde se realizează transportoare blindate Piranha, în contextul în care România intenționează să concretizeze un proiect sub egida Programului SAFE, se precizează într-un comunicat oficial al Guvernului.
A doua destinație a fost baza aeriană a Ministerului Afacerilor Interne, unde se află toate echipamentele cu utilizare civilă și militară utilizate de forțele de ordine.
„Sprijinul Uniunii Europene este esențial pentru finalizarea listei de proiecte a României, precum și pentru achiziții comune cu alte state, interoperabilitate și reducerea timpilor de livrare, prin amplificarea capacităților de producție. Ne concentrăm pe dezvoltarea industriei românești de apărare și pe integrarea în lanțurile valorice europene. De asemenea, ne focusăm pe proiecte de autostrăzi precum Pașcani-Ungheni și Pașcani-Siret, precum și pe creșterea rezervelor militare și civile de apărare. Mulțumim instituțiilor participante și reprezentanților Comisiei Europene pentru suportul logistic și administrativ”, a declarat șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca.
Programul SAFE
Prin intermediul Programului SAFE, România își propune să echipeze cu dispozitive militare și de utilizare duală toate structurile cu responsabilități în domeniul securității naționale și apărării civile. De asemenea, se urmărește integrarea industriei interne de apărare în lanțurile valorice din Europa.
Prioritar pentru achizițiile realizate prin acest program va fi localizarea producției în România și implicarea companiilor autohtone în lanțurile de aprovizionare ale industriei de apărare din Europa.
O direcție semnificativă vizează dezvoltarea de capacități pentru drone (aeriene și maritime) în parteneriat cu Ucraina, prin tehnologii de producție în România. Cooperarea cu Ucraina, cu expertiză în acest sector, și cu întreg Flancul Estic, de la Finlanda la Bulgaria, este vitală pentru crearea unui sistem de detecție și contracarare a dronei.
Reprezentanții Comisiei vor susține inițiativa României de a iniția dialoguri cu celelalte țări de pe Flancul Estic pentru coordonarea capabilităților de detectare și interceptare a dronelor care pătrund în spațiul aerian suveran, astfel încât să funcționeze ca un sistem unificat și să servească drept primă linie de apărare pentru Europa.
Întâlnirea de la Palatul Victoria
La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat Directorul General Adjunct în DG DEFIS, coordonator SAFE Herald Ruijters, Fabio Liberti – Director Adjunct al Direcției de implementare SAFE, Marta Sadel – Expert în politici, Direcția de implementare SAFE, Alina Elena Manea – Expert în politici, Direcția de implementare SAFE.
Din partea română au fost prezenți șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, ministrul Economiei, Radu Miruță, reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, ai Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Transporturilor, Ministerului Justiției și ai structurilor naționale de securitate.
Instrumentul SAFE (Security Action for Europe) reprezintă un mecanism financiar temporar al Uniunii Europene, cu un buget de 150 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi. Ninetea de state membre, inclusiv România, și-au exprimat interesul pentru acest mecanism.
Împrumuturile sunt acordate în conformitate cu un plan național de investiții în sectorul apărării, aprobat de Comisia Europeană, iar fondurile pot fi utilizate până la data de 31 decembrie 2030.