Ce face statul atunci când are nevoie de fonduri pentru bugetul național? Achiziționează împrumuturi de la cetățeni. Ministerul Finanțelor a împrumutat 2,2 miliarde de lei de la populație prin emiterea titlurilor de stat FIDELIS în perioada 10-17 octombrie. Potrivit instituției, au fost înregistrate 21.067 de solicitări de subscriere din partea investitorilor.
Cea mai recentă ediție a Programului FIDELIS, derulată între 10-17 octombrie, a atras subscrieri de aproximativ 2,2 miliarde de lei și a înregistrat 21.067 de solicitări din partea participanților. Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, afirmă că investițiile în acest program reprezintă un indicator clar al stabilității financiare a României.
„Încrederea constantă a investitorilor în titlurile de stat FIDELIS reprezintă un semnal puternic pentru soliditatea financiară a României. Suma totală de 2,2 miliarde de lei atrasă în această ediție confirmă eforturile noastre de a oferi instrumente financiare sigure, neimpozabile și avantajoase.”
Cea mai solicitată tranșă pe segmentul valutar a fost cea în euro, pentru scadența la 10 ani și o dobândă de 6,50%. Interesul investitorilor a crescut semnificativ în doar 8 zile, iar plasamentele în această tranșă au depășit 96.756.500 de euro, fiind subscrise prin 3.746 de solicitări.
Ministerul Finanțelor reamintește investitorilor că pot beneficia de mai multe avantaje dacă aleg să investească în titlurile de stat FIDELIS. Câștigurile totale din dobânzi și profituri de capital sunt neimpozabile, iar investitorii pot vinde titlurile înainte de scadență pe Bursa de Valori București. Totalul investițiilor atrase prin Programul FIDELIS a depășit 59,32 miliarde de lei, prin peste 479.000 de subscrieri.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI:
Ministrul Alexandru Nazare a transmis un mesaj de la unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai lui Trump: „Sunți cel mai important aliat NATO din regiune”.
Controverse legate de nivelul salariului minim din coaliție. Cine beneficiază? Orice majorare de 100 de lei înseamnă 42 de lei direct în bugetul guvernului Bolojan.