Mineralele rare nu sunt chiar atât de rare, însă acest fapt nu le reduce importanța pentru economia secolului XXI. Resursele de pământuri rare se găsesc pe toate continentele, diferența fiind dată de viteza de exploatare a zăcămintelor și de gradul de integrare al lanțului de producție.
Didier Julienne este un specialist francez în piețele de materii prime și resurse naturale. Acesta administrează un blog și publică analize în mass-media franceză referitoare la resursele naturale la nivel mondial.
Astfel, expertul francez afirmă că metalele rare nu sunt atât de rare pe cât se crede și că pot fi găsite în multiple regiuni ale globului. Cu toate acestea, Didier Julienne evidențiază că în ultimii ani s-a înregistrat o adevărată cursă după resurse naturale. În opinia sa, Donald Trump a vorbit despre cumpărarea Groenlandei pentru a contracara ascensiunea Chinei în regiune. 
Fără îndoială, Groenlanda, cu o suprafață de doua milioane de kilometri pătrați, are un potențial imens de resurse naturale. Julienne menționează că până acum 250 de companii de explorare, care dețin 700 de licențe, au cercetat doar 20% din teritoriu, restul de 80% fiind încă necercetat. Viabilitatea exploatărilor depinde însă de mai mulți factori, precum concentratia zăcămintelor descoperite, evoluția prețurilor pe piețele internaționale, acceptarea populației locale față de temele de mediu și, în special, dezvoltarea logisticii și infrastructurii de transport și energie.
Un lucru este clar: China a adoptat o strategie pentru a obține acces la resurse naturale globale, fie ca operator direct, fie ca acționar. Astfel, în momentul în care Indonezia a interzis în 2014 exporturile de produse minerale brute, China a construit o uzină de procesare a minereului de nichel, utilizat în fabricarea bateriilor. Statele Unite nu au intervenit în această piață. În 2016, China a achiziționat în Republica Democratică Congo cea mai mare mină de cobalt din lume, bogată și în cupru. Din nou, America a fost absentă. În 2018, o companie canadiană a vândut 24% din participația la cel mai mare producător chilian de litiu către o firmă chineză, devenind lider mondial în sector. De ce canadienii nu au vândut unei companii americane?, se întreabă Didier Julienne.
Să revenim la Groenlanda. În 1956, Danemarca a început explorări pentru uraniu în acest teritoriu, încercând până în 1982 să deschidă o mină, însă fără succes. În 2007, proiectul a fost transformat într-o mină de minerale rare, operată de o companie locală numită Greenland Minerals. Aceasta a beneficiat de sprijin financiar chiar și din partea Uniunii Europene, dar în 2016, acționariatul companiei a fost completat cu o firmă chineză. În 2018, autoritățile chineze au semnat un protocol pentru achiziția întregii producții de pământuri rare și s-au asociat cu o altă companie chineză pentru rafinarea mineralelor, inclusiv a uraniului. Totuși, ofensiva chineză a fost blocată în 2021 de guvernul groenlandez, care a adoptat o lege ce interzice exploatările miniere, inclusiv cele de uraniu. Problema este încă soluționată în instanță.
Din 2020, Statele Unite devin din ce în ce mai active pe piața pământurilor rare. În state precum California, Texas, Colorado sau Alaska apar companii care exploatează materii prime, dar și facilități de rafinare sau fabrici metalurgice. SUA reușesc să construiască un lanț de producție complet, de la extracție până la produse finit cu valoare adăugată ridicată, utilizate în industriile moderne.
Momentan, China domină producția mondială de minerale rare, deținând aproximativ 60% din total. Însă, Statele Unite avansează rapid, iar resursele nu sunt atât de rare precum se crede. Acestea se regăsesc în America, Australia, Canada, Norvegia, Suedia și, bineînțeles, în Danemarca. Vietnam, Brazilia și Chile dispun de resurse naturale, însă nu au accelerat încă exploatarea zăcămintelor. Multe state europene, inclusiv România, pot avea depozite de elemente rare, care au fost până acum slab cercetate. În concluzie, expertul francez subliniază că soluțiile pentru atingerea cererii de resurse naturale includ explorarea, producția, substituția materialelor deficitare și inovația tehnologică. Restul reprezintă doar afirmații lipsite de fundament.
