România continuă să producă energie electrică din surse bazate pe cărbuni, motivul fiind incapacitatea de a înlocui aceste capacități cu cele care utilizează gaze naturale sau resurse regenerabile. Cu toate acestea, utilizarea cărbunilor nu reprezintă o soluție pe termen lung.
Țara a obținut o derogare de la Comunitatea Europeană și va menține funcționarea anumitor termocentrale pe cărbuni și lignit pentru o perioadă suplimentară. Prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), România s-a angajat să retragă din exploatare, până la sfârșitul anului 2025, aproximativ 1.750 MW prin închiderea Complexului Energetic Oltenia, Electrocentrale Craiova, CET Govora și UAT Iași.
Autoritățile din București au negociat încă din anul trecut cu oficialii europeni pentru amânarea închiderii unor unități de producție de energie bazate pe cărbuni. Recent, această decizie a fost modificată odată cu ajustarea unor jaloane din PNRR, astfel încât România va putea să utilizeze centralele pe carbune și până la sfârșitul anului 2029. 
Un argument esențial prezentat în fața oficialilor europeni a fost faptul că România încă are nevoie de producție de energie în regim continuu și, momentan, cele mai sigure surse rămân cele bazate pe cărbuni.
Se afirmă frecvent că România este obligată să închidă anumite capacități de producție din cărbuni, însă această percepție este mai mult politic. În realitate, deciziile au fost asumate în cadrul PNRR, iar procesul de închidere trebuia să fie compensat prin implementarea unor proiecte de construcție a unor unități de producție alternative.
În termeni concreți, România avea la dispoziție patru ani pentru a pregăti încetarea activității centralelor pe cărbuni, cu un plan clar de a dezvolta noi capacități de energie pe bază de gaze naturale sau resurse regenerabile.
De exemplu, planul prevedea construirea a două centrale pe gaze la Ișalnița și Turceni. Însă, în ultimii ani, progresul a fost limitat: proiectele de la Turceni și Ișalnița au fost amânate, centrala Romgaz de la Iernut este blocată de constructor, iar colaborările cu alte companii pentru dezvoltarea Complexului Energetic Oltenia sunt încă în inițiere.
Astfel, este clar că România nu deține în prezent o alternativă viabilă pentru producția de energie din cărbuni și nu s-au făcut eforturi semnificative pentru a crește energia electrică în regim continuu utilizând gaze naturale.
De asemenea, țara dispune de fonduri europene, precum Fondul de Modernizare, pentru dezvoltarea capacităților de producție și stocare a energiei, însă aceste proiecte sunt în faze incipiente de implementare.
Printre acestea se numără proiecte ale Complexului Energetic Oltenia, care include construcția a patru parcuri fotovoltaice în parteneriat cu OMV Petrom și un al cincilea proiect în cooperare cu o companie privată specializată. În plus, sunt planificate două noi unități energetice la Turceni și Ișalnița, în colaborare cu Alro Slatina și compania Tinmar.
Stadiul actual al acestor proiecte nu este clar, dar finalizarea lor este estimată pentru anii 2026 sau 2027, evidențiind întârzieri semnificative în dezvoltarea noilor capacități de producție.
În acest moment, Decizia Comunității Europene de a păstra în funcțiune centralele pe cărbuni a fost motivată de necesitatea asigurării unei oferte constante de energie. Însă, dacă situația nu se va schimba, în 2029 s-ar putea obține o nouă derogare. România ar trebui să se concentreze pe construirea rapidă a unor noi capacități de producție, pentru ca închiderea centralelor pe cărbuni să nu mai fie percepută ca o criză economică, ci ca o oportunitate pentru protecția mediului.
