Moldova Zoom – Implicațiile gestionării autonomiei găgăuze înainte de aderarea Chișinăului laUE

moldova-zoom-–-inainte-sa-poata-adera-la-ue,-chisinaul-trebuie-sa-gestioneze-o-veche-vulnerabilitate-interna:-autonomia-gagauza moldova-zoom-–-inainte-sa-poata-adera-la-ue,-chisinaul-trebuie-sa-gestioneze-o-veche-vulnerabilitate-interna:-autonomia-gagauza
MOLDOVA ZOOM – Înainte să poată adera la UE, Chișinăul trebuie să gestioneze o veche vulnerabilitate internă: autonomia găgăuză

Republica Moldova se pregătește să inițieze negocieri pentru aderarea la Uniunea Europeană. Înainte de acest pas major, Chișinăul trebuie să gestioneze o veche vulnerabilitate internă: autonomia găgăuză – o regiune creată la începutul anilor ’90 în sudul țării ca soluție de compromis pentru evitarea unui conflict, dar care a rămas sub influență politică și informațională rusă.

Temele centrale ale ediției:

– Autonomia Găgăuză din Republica Moldova se află într-un vid de autoritate, iar noul Guvern de la Chișinău trebuie să prioritizeze restabilirea regiunii, neglijate decenii la rând, în conformitate cu principiile statului de drept.

– Invitatul de astăzi la Moldova Zoom este Valeriu Leapciu, consilier pe relații internaționale al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Chișinăul și Bucureștiul au semnat o declarație de cooperare în domeniul programelor gestionate centralizat de Comisia Europeană.

Advertisement

– În următorii ani, Republica Moldova va deveni un centru pentru reconstrucția infrastructurii cu sprijinul Uniunii Europene, iar România pregătește funcționarii publici de la Chișinău pentru absorbția fondurilor europene.

– În regiunea separatistă Transnistria există mii de deținuți politici în penitenciare, atrage atenția jurnalistul Euronews România, Vitalie Cojocari.

– Studenți din Bălți, recunoscuți în Franța: patru tineri din domeniul medical vor participa la Institutul de Formare Profesională în Domeniul Sănătății din Lorient, în regiunea franceză Bretania.


Știrile zilei:

Președinta Maia Sandu a participat duminică la București la ceremonia de sfințire a picturii Catedralei Naționale. În timpul vizitei la București, Maia Sandu a avut întrevederi cu Sanctitatea Sa Bartolomeu I și cu Președintele României, Nicușor Dan. Cei doi lideri au reafirmat angajamentul pentru întărirea parteneriatului strategic dintre Republica Moldova și România și au discutat despre avansarea procesului de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană, cu sprijinul României, conform unui comunicat al președinției de la Chișinău.

***

Premierul desemnat de partidul majoritar din Republica Moldova, Alexandru Munteanu, a anunțat în weekend numele a șase miniștri, noi nume, care vor face parte din viitorul Cabinet. Nu se cunoaște încă dacă noua echipă guvernamentală va suferi schimbări structurale. Candidatura lui Alexandru Munteanu a fost confirmată vineri, iar lidera grupului parlamentar al PAS a declarat că noul Guvern va fi învestit în această săptămână.

***

Dialogul continuu dintre Chișinău și București rămâne o prioritate pentru noua legislatură, a afirmat președintele Parlamentului, Igor Grosu, într-o întâlnire cu Mihai Coteț, vicepreședinte al Senatului României. „Pentru următorii patru ani, avem un volum semnificativ de muncă pentru alinierea legislației naționale la cea europeană, iar experiența României este esențială. Împreună vom construi punți de cooperare în domenii cheie: energetic, infrastructură, cultură, educație și securitate”, a menționat oficialul moldovean.

***

Oficialii Băncii Naționale a Moldovei (BNM) au desfășurat o sesiune de educație financiară pentru elevii de clasele X–XII de la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol, singurul liceu cu predare în limba română din regiunea separatistă Transnistria. Tema abordată a fost inflația și stabilitatea financiară, adaptate nivelului de cunoaștere al tinerilor. Inițiativa face parte din programul de educație financiară al BNM, menită să dezvolte cultura economică a tinerelor generații.

***

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că autoritățile elaborează un nou set de propuneri pentru reintegrarea țării, în special pentru soluționarea conflictului transnistrean, ce vor fi prezentate public în curând. El a subliniat că abordarea este „mai clară și mai coerentă” față de cele anterioare și include o evaluare realistă a costurilor și etapelor necesare.

„Reintegrarea presupune resurse financiare, iar aceste costuri nu pot fi acoperite doar din bugetul Moldovei. Imaginați-vă doar dimensiunea sistemului de pensii”, a precizat Grosu într-un interviu, subliniind necesitatea unui efort comun financiar și logistic cu partenerii externi.

El a menționat colaborarea constantă cu Uniunea Europeană, Statele Unite, Ucraina, România și alte state vecine pentru a construi soluții concrete de integrare economică, socială, administrativă și energetică.

De asemenea, el a subliniat că, înainte de a discuta despre costuri, prioritar este restabilirea controlului de către autoritățile legitime din Chișinău asupra regiunii transnistrene și a propus schimbarea misiunii de menținere a păcii, condusă de Rusia, care nu și-a dovedit eficiența, ci a menținut conflictul.

„Vom avea nevoie de sprijinul mediatorilor și al partenerilor din Occident — europeni și americani. Trebuie să fim pregătiți pentru momentul în care condițiile politice vor favoriza o soluție”, a adăugat Igor Grosu. Această situație se corelează direct și cu contextul din Ucraina, subliniază oficialul de la Chișinău.

***

Ofițerii antifraudă au dezvăluit o schemă de evaziune fiscală și spălare de bani la companii care ofereau servicii de obținere a cetățeniei Republicii Moldova și României. Conform comunicatului, au fost confiscate procuri și alte documente falsificate, emise pentru cetățeni străini, în special pentru cetățeni ai Federației Ruse. În dosar se arată că, după obținerea cetățeniei moldovene, aceste companii intermediare perfectau actele și le depuneau la Autoritatea Națională pentru Cetățenie din România, pentru obținerea cetățeniei române, efectuând plăți în monedă națională, valută străină și electronică, fără evidențiere fiscală.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul Abonare, confirmați că ați citit și sunteți de acord cu Politica noastră de confidențialitate și Termenii de utilizare
Advertisement