Cristina Neagu a fost surprinsă într-o situație rară, conducând o mașină de drift pe circuitul celebrului Titi Aur.
Fosta performeriță de handbal se bucură din plin de timpul liber și a vizitat Academia Titi Aur.
Legenda din handbal a condus o mașină de drift și, alături de instructora sa, a gestionat excelent situația, trăind o experiență memorabilă pe circuitul din cadrul Academiei Titi Aur.
Mai mult, Cristina Neagu a menționat că acesta este doar începutul unui „parteneriat” cu instructora ei, Natalia Iocsak, un nume recunoscut în motorsport.
„Sunt Cristina Neagu și astăzi Naty mă învață să fac drift. Și asta e doar începutul acestui duo”, a scris Cristina Neagu pe platformele sociale.
Reamintim că Neagu și-a încheiat oficial cariera de handbal în vara acestui an, după o activitate excepțională pe plan internațional.
Cristina Neagu, dezvăluiri sinceră după retragere: „Nu-mi lipsește deloc!”
Cristina Neagu se bucură de timpul liber pe care îl are după ce s-a retras din activitate și afirmă că nu îi „lipsește deloc” sportul care a consacrat-o, atât la nivel național, cât și internațional.
„Nu îmi lipsește deloc handbalul. Pe cât de mult iubesc handbalul, chiar nu-mi lipsește deloc. În această perioadă, am avut posibilitatea să petrec mai mult timp cu familia și, pur și simplu, să nu am un program fix. Pot să mă trezesc și să decid ce vreau să fac astăzi, fără constrângeri de timp sau program.”
Să merg la sala, să reiau antrenamentele cu bandajele, să simt dureri, să mă încălzesc etc. Sigur că le-am făcut cu plăcere. Am iubit handbalul intens și în continuare îl iubesc, dar apreciez și viața după activitatea sportivă. Îmi place să nu mai fiu legată de program și să iau decizii spontane.
Îmi place și viața fără sport, deși uneori mai merg la sală și intenționez să continui mișcarea. Nu am niciun regret, a fost cea mai potrivită alegere. Am avut o carieră de vis. Probabil nici nu visam, mici fiind, la astfel de realizări”, a declarat Cristina Neagu pentru Antena Sport.