Premierul Ungariei, Viktor Orban, s-a întâlnit vineri cu președintele Statelor Unite, Donald Trump, la Casa Albă, în cadrul primei vizite după realegerea președintelui american.
În timpul discuției, liderul guvernului de la Budapesta și-a exprimat sprijinul pentru obținerea unei derogări de la sancțiunile americane aplicate sectorului energetic rus.
Un oficial al Casei Albe a confirmat că Ungaria a obținut excepția solicitată și s-a angajat să importe gaze naturale lichefiate din SUA în valoare de aproximativ 600 de milioane de dolari.
De la începutul conflictului din Ucraina, Ungaria a continuat să achiziționeze petrol și gaze din Rusia, acțiune care a atras critici din partea Uniunii Europene precum și a partenerilor NATO. În plus, Ungaria s-a opus ferm planurilor Uniunii Europene de a elimina importurile de gaz rusesc până în 2027.
Potrivit datelor FMI, în 2024, Ungaria depindea de Rusia pentru 74% din gaz și 86% din petrol, iar întreruperea importurilor rusești ar putea duce la o reducere a PIB-ului cu peste 4%.
Referitor la alegerile legislative din Ungaria din 2026, președintele american și-a exprimat sprijinul pentru Viktor Orban, afirmând: „Nu a comis greșeli cu privire la politica imigrației. Este respectat de toți, apreciat de unii. Îl plac și îl respectă. Este condus corect și, din această cauză, va avea succes la următoarele alegeri”.