România a obținut aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) actualizat în cadrul reuniunii Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), desfășurată la Bruxelles. În cadrul acestei întruniri, România a fost reprezentată de Ministrul Finanțelor Publice, Alexandru Nazare, conform unui comunicat oficial transmis de Ministerul Finanțelor.
„Aprobarea planului revizuit survine după o perioadă intensă de negocieri, dialog tehnic și institutional cu Comisia Europeană. Renegocierea PNRR a început cu peste un an în urmă, fiind urmată de cel de-al treilea guvern care poartă discuții cu Comisia Europeană asupra implementării planului și reajustării alocărilor. Responsabilitatea și seriozitatea cu care am gestionat dialogul cu Comisia în ultimele patru luni au condus la menținerea nivelului maxim de granturi alocate României.
Am reușit să simplificăm structura planului pentru a reduce presiunea asupra bugetului de stat, diminuând componenta de împrumut și asigurând o implementare mai eficientă a reformelor esențiale pentru creșterea competitivității economice a României. Până în prezent, România a încasat 10,7 miliarde de euro din PNRR și urmează să primească până la sfârșitul anului viitor o sumă similară. Creșterea economică depinde de absorbția tuturor fondurilor europene disponibile, atât din PNRR, cât și din fondurile de coeziune”, a afirmat ministrul Alexandru Nazare.
Planul actualizat are o valoare totală de 21,41 miliarde de euro, incluzând o componentă majoră de granturi (fonduri nerambursabile) de 13,57 miliarde de euro și 7,84 miliarde de euro în împrumuturi, fiind structurat pe șase cereri de plată (dintre care trei au fost deja depuse). Numărul jaloanelor și obiectivelor a fost redus de la 518 la 390, fără a diminua aspirațiile reformelor asumate.
Șase țări europene au avut planul de redresare și reziliență revizuit, iar toate au primit aprobarea Comisiei Europene.
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a prezentat în cadrul ședinței ECOFIN de la Bruxelles situația deficitului bugetar al României, după implementarea celor două măsuri fiscale adoptate. România a trebuit să demonstreze capacitatea de a respecta noua țintă de deficit, de 8,4% din PIB, și să convingă oficialii europeni că țara noastră este pe drumul corect pentru corectarea traiectoriei economice.
„După patru ani de negocieri complexe, suntem aproape de un acord de compromis, însă nu am atins încă un acord pentru a armoniza obiectivele climatice cu competitivitatea economică, coeziunea regională și flexibilitatea fiscală. În această perioadă, am exprimat îngrijorări legitime privind indexarea automată, impozitarea sectorului aviatic și maritim, fiind conștienți că acestea au fost în discuție. Înțelegem pozițiile Italiei și Poloniei privind problema gazelor și a GNL. România va deveni un producător semnificativ de gaze în 2027, odată cu proiectul Neptune Deep din Marea Neagră, iar această realitate trebuie reflectată. Situația energetică s-a schimbat față de 2021, când prețurile au crescut brusc. În această vară, prețurile la energie electrică, după eliminarea graduală a plafonului de energie, au crescut cu 60%, impactând inflația și creând probleme majore pentru economia românească. De asemenea, analizăm prelungirea tranziției de la producția de cărbune până în 2040, față de termenul anterior de 2032„, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.
Cel mai important capitol pe agenda ECOFIN a fost votul pentru versiunea modificată a planului național de redresare și reziliență. Decizia este crucială pentru stabilitatea economică și pentru planul investițional pe termen lung al României.
Valoarea totală a PNRR-ului românesc depășește 29 de miliarde de euro și cuprinde fonduri pentru digitalizare, energie verde și dezvoltarea infrastructurii critice.
RECOMANDAREA AUTORULUI
Datoria externă a României va crește semnificativ în 2025, cu +18 miliarde de euro față de începutul anului, atingând o sumă totală de 221 de miliarde de euro, reprezentând aproape 60% din PIB.
Un producător german de armament intenționează să vândă 350 de blindate către România.