Mesajul premierului Ilie Bolojan cu ocazia împlinirii a 38 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov

mesajul-premierului-ilie-bolojan-la-38-de-ani-de-la-revolta-anticomunista-de-la-brasov mesajul-premierului-ilie-bolojan-la-38-de-ani-de-la-revolta-anticomunista-de-la-brasov
Mesajul premierului Ilie Bolojan la 38 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov

„Cu 38 de ani în urmă, într-un context de regim autoritar, la Brașov a izbucnit prima revoltă anticomunistă, un protest spontan al muncitorilor transformat rapid într-o mișcare amplă de protest în stradă a cetățenilor care au avut curajul remarcabil de a spune „nu” dictaturii și minciunii, demonstrând lumii întregi că orice sistem, oricât de opresiv, nu poate sugruma dorința de libertate și demnitate a românilor”, afirmă Ilie Bolojan.

Revolta anticomunistă – începutul transformărilor sociale

„Această revoltă, un strigăt de disperare și un act de curaj colectiv, a spart zidul tăcerii impus de regimul totalitar de atunci și a deschis cărarea către Revoluția din Decembrie 1989, care a dus la încheierea dictaturii”, adaugă premierul.

Revolta anticomunistă de la Brașov, subliniază Bolojan, „rămâne un simbol al rezistenței în fața injustiției, reamintindu-ne de responsabilitatea noastră, ca societate, de a proteja și de a asigura drepturile și libertățile cetățenești și de a întări democrația constituțională – ca o formă de apărare împotriva oricărei forme de autoritarism”.

Advertisement

„Respect față de curajul cu care acești oameni au înfruntat opresiunea totalitară pentru a recâștiga drepturile și libertățile încălcate românilor timp de mai multe decenii!
Astăzi, într-un context regional caracterizat de provocări de securitate, campanii de dezinformare și tentative de rescriere a istoriei naționale, avem responsabilitatea morală de a proteja adevărul istoric și memoria celor care s-au sacrificat pentru libertate, de a combate falsificarea istoriei recente care alimentează nostalgia față de un regim ce a încălcat demnitatea umană și de a construi împreună o societate rezilientă, bazată pe valori democratice”, încheie Ilie Bolojan.

Revolta la Brașov din 1987

Protestul muncitorilor la Brașov

În urmă cu 38 de ani, manifestanții de la fosta Uzina s-au oprit la intersecția de la Spitalul Județean și au intonat „Deșteaptă-te, române”.

Revolta de la Brașov din 1987 a fost o acțiune de protest organizată de muncitorii de la Întreprinderea de Autocamioane, împotriva politicilor economice și sociale impuse de regimul Nicolae Ceaușescu.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul Abonare, confirmați că ați citit și sunteți de acord cu Politica noastră de confidențialitate și Termenii de utilizare
Advertisement