Autoritatea a emis ordinul de începere pentru etapa de proiectare a secțiunii 2B Grințieș-Pipirig, considerat cel mai dificil segment al Autostrăzii „Unirii” – A8.
Contractul cu o valoare de 5,97 miliarde de lei pentru realizarea acestui segment a fost semnat la sfârșitul lunii octombrie și are o durată de implementare de 54 de luni, cu startul estimat pentru 30 martie 2026, pentru ca lucrările să înceapă din 2027 și să fie finalizate conform prevederilor Legii Autostrăzii A8.
„Segmentul cu o lungime de 31,5 kilometri, situat în județul Neamț, reprezintă un proiect cu provocări tehnice semnificative, incluzând multiple structuri: 16 tunele (cel mai lung având 940 metri), 60 de poduri și viaducte, dintre care două depășesc 1000 metri în lungime (cel mai lung fiind podul de peste râul Bistrița, cu 1275 metri), aproximativ 20 de kilometri fiind dedicați pasajelor și tunelelor, ceea ce reprezintă aproape 70 % din lungimea totală a secțiunii”, explică ministrul Ciprian Șerban.
Pentru legătura cu secțiunea 2A Ditrău-Grințieș, aflată în curs de proiectare, a fost planificat un nod rutier în apropiere de Tulgheș, iar pentru conexiunea cu secțiunea 2C Pipirig-Vânători Neamț (Leghin), o rampă de descărcare temporară, asigurând funcționarea independentă a segmentelor.