Printre cei care au reacționat cel mai vehement în ședință s-a numărat primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, care, potrivit relatărilor, i-ar fi spus clar premierului că nu acceptă propunerea formulată, repetând de trei ori: „Exclus! Exclus! Exclus!”.
„Singura care a avut curajul să-i spună că nu are nicio șansă”
Primarul Slatinei, Mario De Mezzo, invitat la postul de televiziune Aleph News, a oferit în cursul serii detalii din spatele scenei confruntării tensionate dintre primari și premier.
„A fost singurul primar din cei aproximativ 70 de primari de municipii care i-a spus domnului prim-ministru că nu are nicio posibilitate să obțină fonduri în modul în care intenționează să le distribuie”, a declarat De Mezzo, referindu-se la intervenția Liei Olguța Vasilescu.
El a povestit că edilul Craiovei i s-a adresat premierului cu un ton hotărât, repetând de trei ori „Exclus! Exclus! Exclus!”, ceea ce a schimbat evident atmosfera din sală.
„Mi-a câștigat respectul. Suntem în partide politice foarte diferite, iar eu cu formațiunea sa politică am avut unele dintre cele mai dure confruntări politice. Dar a fost singura care a avut curajul să îi spună premierului că nu are nicio șansă, nu în acest mod”, a afirmat primarul Slatinei.
Întrebat, în glumă, dacă de acum se consideră „frate și soră” cu Lia Olguța Vasilescu, Mario De Mezzo a răspuns: „Nu chiar, dar devin fanul ei, administrativ vorbind”.
Întrebat dacă premierul a consultat primarii în privința acestei decizii, Mario De Mezzo a replicat că a fost vorba doar de o informare, nu de o consultare reală: „Ne-a informat. Se face consultare dacă eu vin și te informez?”.
El a continuat cu un mesaj dur către Guvern: „Au luat tot ce înseamnă fonduri guvernamentale, tot. Dar banii noștri rămân la noi, pentru că… Acum, eu spun cum e. De exemplu, la Slatina, avem o platformă industrială bogată și venituri locale mari din impozitele pe salarii. Dacă le confiscă pe toate, rămânem fără resurse pentru sănătate. Vorbesc foarte serios, slătinenii ies la pensie cu doi ani mai devreme, din cauza poluării. Pentru sănătatea noastră, pentru poluarea noastră, pentru problemele de sănătate, lăsați-ne banii, că sunt ai noștri”.
Disputa: fonduri din taxe majorate, la stat sau la autoritățile locale?
Punctul central al conflictului dintre Bolojan și primari este modul de împărțire a surplusului de venituri din noile taxe pe proprietate – imobile și autoturisme – ce vor crește automat de la 1 ianuarie, în conformitate cu una dintre legile pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament.
Actul normativ, retras de Curtea Constituțională din motive procedurale, urmând să fie readus pe ordinea de zi a Parlamentului, după cum a comunicat premierul primarilor, anticipând că va fi aprobat în această săptămână.
În cadrul discuțiilor, Ilie Bolojan a explicat că majorarea impozitului pe proprietate este deja inclusă în calculele Ministerului de Finanțe. Premierul le-a spus primarilor că, pentru estimările deficitului viitor al României, s-a luat în considerare integral aceste venituri suplimentare, iar transferurile de la bugetul central – fie din fonduri europene, fie din cote din TVA – vor fi reduse corespunzător. A admis că nu este clar dacă reducerea va fi completă sau parțială, însă mesajul principal a fost că „România nu mai poate transfera către autoritățile locale sumele pe care le-a transferat anterior”.
Primarii, prinși între presiunea financiară și nemulțumirea cetățenilor
Edilii orașelor se află astfel între ciocan și nicovală: pe de o parte, majorarea taxelor pentru proprietate trebuie explicată cetățenilor, care deja se confruntă cu creșteri de prețuri; pe de altă parte, dacă fondurile nu rămân în comunitate și sunt transferate la bugetul de stat, primăriile nu vor avea resurse suplimentare pentru investiții sau pentru acoperirea costurilor crescute.
Bolojan a menționat că, pentru municipalitățile cu venituri foarte mici pe cap de locuitor, vor fi implementate mecanisme de compensare, pentru a asigura resurse minime. Nu a furnizat însă detalii concrete despre aceste măsuri de sprijin.