În timp ce țările din Uniunea Europeană își propun să reducă nivelul de poluare și să îmbunătățească serviciile publice, România continuă să se confrunte cu diferențe semnificative. Populația nu beneficiază de acces universal la apă potabilă, stațiile de epurare sunt insuficiente, iar fondurile alocate acoperă doar necesitățile minime ale cetățenilor. Germania, Polonia, Ungaria și Bulgaria au peste 95% din locuitori conectați la rețelele de distribuție a apei, în timp ce în România încă există oameni fără acces la apă sigură.
Potrivit celui mai recent raport al Institutului Național de Statistică (INS), în anul precedent, 77,6% din populația României era conectată la sistemul public de furnizare a apei. Aproximativ jumătate dintre locuitorii din zonele rurale nu dispun de acces la apă curentă și trebuie să recurgă la găleți pentru a colecta apă din fântâni. În ceea ce privește sistemul de canalizare, în 2024, doar 60,7% din populație era racordată, în timp ce aproape 40%, în special în mediul rural, nu avea conexiune la rețelele publice. La nivel regional, în 2024, cel mai ridicat procent de racordare se înregistrează în regiunea București-Ilfov (97,9%), urmată de Sud-Est (89,8%). Gradul cel mai scăzut de racordare s-a observat în regiunea Nord-Est (53,6%) și Sud-Muntenia (70,7%).
România are cea mai redusă rată de racordare la sisteme de apă și canalizare în UE
De asemenea, în 2024, o pătrime din locuitorii țării nu aveau acces la serviciile de alimentare cu apă, iar doar 40% erau conectați la sistemele de canalizare, iar calitatea apei era sever compromisă. În mediul rural, aceste servicii sunt și mai limitate: 59% dintre locuitorii de la sate nu beneficiau de apă potabilă de la rețelele publice, iar 84% nu erau conectați la sistemele de canalizare. Deși situația s-a ușor ameliorat în ultimii ani, România rămâne cu cea mai joasă rată de racordare din UE, unde media europeană de conectare la rețelele publice de apă depășește 94%, iar pentru canalizare ajunge la 81%. În plus, anul trecut, aproximativ 1.900 de unități de învățământ, incluzând școli și grădinițe, nu dispuneau de apă curentă. Majoritatea acestor școli neacoperite se află în zonele rurale, unde 94% dintre instituții nu au acces la o sursă autorizată de apă. Pe de altă parte, peste 4.200 de școli nu aveau grupuri sanitare în interiorul clădirii.
Stațiile de epurare din România sunt insuficiente și ineficiente
România continuă să înregistreze un nivel scăzut al epurării apelor uzate, din cauza resurselor limitate și a dificultăților de coordonare și eficientizare a sistemului. Alte state europene precum Ungaria, Polonia și Germania depășesc România în tratarea apelor uzate. În 2024, doar 30,7% din apa uzată menajeră este tratată, comparativ cu 99,1% în Germania, 79,3% în Polonia și 72,2% în Ungaria. În plus, România și Bulgaria ocupă ultimele poziții în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul de stații de epurare raportat la populație și calitatea tratamentului conform normelor UE. În țara noastră, funcționează aproximativ 750 de stații de epurare operaționale, multe aflate în proces de modernizare, precum și 998 de stații de tratare a apei și 2.459 de instalații de dezinfectare, conform unui raport al Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC).
Comparativ cu Germania, Polonia și Ungaria, care dispun de infrastructură avansată și un număr mult mai mare de stații de epurare, România are un număr relativ redus și o capacitate limitată a acestor facilități. Germania, liderul european, are aproximativ 10.000 de stații de epurare, urmată de Polonia cu peste 8.000. Ungaria are peste 4.500 de unități, acoperind nevoile a circa 88% din populație. Diferențele se datorează atât numărului de stații, cât și capacității lor de tratare și nivelului de tehnologie utilizat, fiind frecvent utilizată tratarea terțiară avansată în alte state, în timp ce în România și Bulgaria predomină stațiile nemodernizate.
Rețeaua de canalizare din România este insuficientă pentru populație
În privința lungimii rețelei de canalizare, zonele urbane din România au o densitate comparabilă cu cea europeană, însă lipsa rețelelor în mediul rural reduce media națională. Conform datelor recente ale Institutului Național de Statistică (INS), lungimea totală a sistemelor de canalizare publice în România era de aproximativ 57.300 km, ceea ce înseamnă circa 3 km pentru fiecare 1.000 de rezidenți.
CONCLUZIE:
Două capitale foste comuniste, două direcții diferite de dezvoltare. În timp ce Varșovia se dezvoltă și devine un centru urban de perspectivă, Bucureștiul rămâne în urmă, cu probleme de salubritate, aglomerație și subdezvoltare. În contextul alegerilor, nu se intenționează nicio promisiune sau inițiativă specifică.
În timp ce Bolojan a redus pensiile românilor și caută să justifice lipsa de finanțare și inegalitățile legislative, alte țări precum Ungaria, Polonia și Germania se preocupă de bunăstarea vârstnicilor și cresc semnificativ ajutoarele pentru pensionari.
