Google plănuiește să optimizeze funcționalitatea hotspot-urilor Wi-Fi prin adăugarea unei opțiuni pentru conexiuni dual-band, integrând benzile de 2,4 GHz și 6 GHz. Deja disponibilă opțiunea pentru banda de 5 GHz, însă selectarea diferitelor frecvențe creează rețele Wi-Fi separate.
Identificată în ultima versiune Android Canary, funcția „2.4 and 6 GHz” pentru hotspot-uri Wi-Fi permite maximizarea vitezei de transfer și menținerea compatibilității cu dispozitive compatibile doar cu banda de 2.4 GHz, precum dispozitivele IoT, cum ar fi aparatele electrocasnice și sistemele de climatizare, frecvent utilizate în locuințe.
În prezent, Android configurează un hotspot utilizând benzile de 2,4 GHz și 5 GHz, excluzând frecvența de 6 GHz, susținută de standardele Wi-Fi 6E și Wi-Fi 7. Acest lucru se datorează faptului că majoritatea dispozitivelor nu pot suporta rețele Wi-Fi de 6 GHz, iar în unele regiuni legislația interzicea smartphone-urilor crearea de hotspot-uri pe această bandă. Însă, aceste restricții au fost înlăturate, ceea ce facilitează compatibilitatea cu rețelele de 6 GHz, iar suportul pentru această frecvență în modul hotspot devine acum o simplă formalitate.
Google a implementat recent o actualizare pentru telefoanele Pixel, permițând utilizatorilor să activeze frecvența de 6 GHz pentru hotspot-ul Wi-Fi. Pentru a activa această funcție, utilizatorii trebuie să acceseze meniul Settings > Network & internet > Hotspot & tethering > Wi-Fi hotspot > Speed & compatibility, și să selecteze opțiunea „6 GHz” din lista „Preferred frequency”.
Este important de ştiut că, deși banda de 6 GHz poate oferi viteze mai rapide comparativ cu benzile de 2,4 GHz și 5 GHz, aria de acoperire este, în general, mai redusă. Undele radio de înaltă frecvență sunt mai sensibile la obstacole precum pereții masivi. În plus, multe dispozitive mai vechi nu au suport complet pentru rețelele Wi-Fi de 6 GHz, posibilitatea de a avea probleme de stabilitate sau de a nu putea conecta la hotspot-ul configurat.
Soluția oferită de Google pentru această limitare constă în dezvoltarea unei opțiuni de hotspot Wi-Fi dual-band, care păstrează banda de 2,4 GHz și comută automat la 6 GHz dacă dispozitivul este compatibil. Acest mod dual-band promite viteze maxime, fără a compromite compatibilitatea cu dispozitivele mai vechi sau mai simple, încă utilizate frecvent.