Banca Centrală Europeană se pregătește pentru emiterea „euro digital” până în 2029. Institutia anticipează ca cele 21 de state membre ale zonei euro să adopte legislația necesară până în 2026, iar pașii preliminari, inclusiv etapa-pilot și tranzacțiile inițiale, ar putea fi lansate din a doua jumătate a anului 2027. BCE afirmă că moneda trebuie să se adapteze avansului tehnologic al societății.
Proiectul pentru euro digital se bazează pe o propunere legislativă introdusă de Comisia Europeană în 2023, iar recent BCE a decis să pregătească introducerea până în 2029, cu o etapă-pilot planificată pentru 2027. Banca Centrală Europeană consideră că anul 2026 va fi esențial pentru dezvoltarea monedei virtuale și susține faptul că noul „euro digital” va îndeplini cerințele tehnologice specifice secolului pentru cele 21 de state din zona euro.
Prima propunere a BCE se adresă atât companiilor, cât și persoanelor fizice, care vor putea continua să acceseze și să efectueze plăți cu bancnote și monede euro tradiționale. În același timp, BCE lucrează la o nouă generație de bancnote cu design modern, mai atractive și mai accesibile pentru cetățenii europeni. Reprezentanții instituției afirmă că bancnotele și monedele fizice nu vor dispărea, iar populația va avea opțiunea să plătească fie cu numerar fie cu euro digital. O a doua propunere vizează stabilirea unui cadru pentru euro digital, astfel încât utilizatorii să poată folosi moneda atât online, cât și offline.
„Astfel, este nevoie de o formă digitală de numerar pentru a completa bancnotele și monedele tradiționale cu care suntem familiarizați. Euro digital a fost conceput pentru a răspunde oportunităților și provocărilor legate de această tranziție. De la troc și monede la bancnote și plăți cu cardul, sistemele de plată utilizate de europeni evoluează în mod continuu. Inovațiile au făcut aceste sisteme mai sofisticate, eficiente și convenabile. Astăzi, tehnologia transformă societatea și economia noastră într-un ritm accelerat. Este firesc ca și moneda să se adapteze pentru această nouă eră. Europa are nevoie de un euro digital pentru era digitală.”
RECOMANDAREA AUTORULUI:
În timp ce România limitează plățile în numerar și analizează eliminarea banilor fizici, Banca Centrală Europeană recomandă populației să păstreze în casă cel puțin 100 de euro pe persoană.
Experți BCE: Crește incertitudinea, reduc siguranta creditelor / Cum influențează politicile conduse de Administrația Trump finanțarea firmelor din Europa