Înotătorul american Ryan Lochte, în vârstă de 41 de ani, de șase ori campion olimpic (la patru ediții consecutive 2004 – 2016), traversează o perioadă extrem de dificilă, motiv pentru care a decis să posteze la licitație o parte dintre medaliile sale de aur obținute la Jocurile Olimpice.
Printre medaliile pe care campionul mondial le scoate la licitație se numără și cea câștigată la Rio în 2016, chiar înainte de a fi suspendat de USA Swimming pentru 10 luni, după ce s-a descoperit că el și alți trei colegi au mințit că au fost victimele unui jaf armat la o benzinărie, în timpul competiției, scrie People.
Ryan Lochte se confruntă cu situații dificil de gestionat, precum divorțul de fostul său partener, problemele de sănătate mintală și dificultăți financiare, ajungând la limită. Astfel, a anunțat că va scoate la licitație trei dintre cele șase medalii olimpice de aur (2004, 2008 și 2016). Începutul licitației este de la 20.000 de dolari pentru medaliile din 2004 și 2016, în timp ce premiul de pornire pentru medalia de aur obținută în 2016 ajunge la 24.000 de dolari, conform site-ului oficial al casei de licitații.
„Medaliile mele olimpice reprezintă amintiri de neșters, pe care le voi păstra toată viața, însă acum vreau ca ele să aibă un impact mai mare decât simplu decor pe rafturi. Le pun în vânzare pentru ca acestea să inspire și să motiveze alte persoane. Dacă aceste medalii pot răspândi speranță, pot alimenta visele cuiva sau pot ajuta la atingerea potențialului maxim, atunci acesta este cel mai bun mod în care pot să-mi exprim recunoștința”, a declarat Lochte pentru revista People.
Ryan Lochte își va scrie memoriile
Ryan Lochte a anunțat că intenționează să își redacteze autobiografia, după o perioadă extrem de dificilă pentru sportivul care a participat la patru ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice, din 2004 până în 2016, obținând medalii în fiecare competiție.
Fostul înotător a trecut în acest an printr-o a doua etapă de detoxifiere, după ce, în 2018, a urmat un program de șase săptămâni pentru a depăși dependența de alcool și substanțe.
„Sunt foarte încântat să anunț că încep să scriu o carte! După perioade de vindecare și maturizare, în sfârșit am încrederea necesară pentru a vă oferi o imagine sinceră despre experiența de a fi Ryan Lochte. Am trecut de la un tânăr retras, pasionat de surf și ieșiri cu prietenii – care abia o băut cu o fată înainte de facultate – la unul dintre cei mai căutați burlaci ai lumii. Petreceri, glamour și celebritate – o viață pe care o majoritate nu și-o pot imagina. Eram în vârful lumii. Și, într-o clipă, am devenit cea mai antipatică persoană din lume”, a scris Lochte pe Instagram.
Lochte face referire la episodul din 2016 de la Rio, momentul în care s-a aflat la cel mai de jos al vieții sale. „Cu un copil pe drum, cu cineva pe care abia o cunoșteam, dar care îmi aminti constant că va fi pentru totdeauna dezamăgit de tatăl pe care l-am devenit. Cineva care îmi spunea că nu sunt suficient de puternic, suficient de bărbat… pur și simplu nu eram suficient. Nu putea fi adevărat ce a devenit viața mea. Nu puteam.”
Eram adânc afectat de depresie, recurgând la alcool, droguri și somn. Cât de mult dormeam! În fiecare zi, mă trezeam doar pentru a fi umilit și amintit constant de greșelile mele, până când, în cele din urmă, am fost dat afară din căminul familiei.
Singurul meu vis a fost să am o familie și să devin tată, însă și acest ideal mi-a fost refuzat. În cele din urmă, am regăsit vocea și încrederea pe care credeam că le-am pierdut pentru totdeauna. Viața mea, complet epuizată, a început să intre pe făgașul normal”, a mai scris fostul campion olimpic.
- Lochte are 27 de medalii mondiale, dintre care 18 sunt de aur, și 12 obținute la cele patru ediții ale Jocurilor Olimpice. Cele șase medalii de aur olimpic sunt: stafeta 4×200 m liber (2004), 200 m spate, ștafeta 4×200 m liber (2008), 400 m mixt, ștafeta 4×200 m liber (2012) și ștafeta 4×200 m liber (2016).