În cazul în care o persoană decedează fără a lăsa un testament, legislația română stabilește o ordine clară a moștenitorilor, organizată în clase succesive chemate la succesiune. Prima categorie de moștenitori o reprezintă descendenții (copii și urmașii acestora), urmată de ascendenți (părinți, bunici), apoi colateralii (frați, surori, nepoți, și alte rude de grad apropiat), fiind apoi soțul supraviețuitor, care are un statut special în procesul de succesiune și concură cu oricare dintre aceste clase conform prevederilor Codului civil.
Distribuirea averii în lipsa soțului și a copiilor
Normele de succesiune din Codul civil reglementează aceste situații, aplicabile atât în cadrul procedurilor notariale, cât și în instanță. În cazul în care defunctul nu are soț supraviețuitor și nici descendente, moștenitorii legalţi vor fi părinții și frații rămași în viață. Așa cum menționează avocata Gabriela Ursărescu, într-un videoclip publicat online: „În absența soțului supraviețuitor și a copiilor, moștenitori sunt părinții și frații în viață”.
Astfel, în absența moștenitorilor direcți (copii) și a soțului, norma induce implicarea ascendenților și, în lipsa acestora, a colateralelor de grad apropiat (frați, surori și descendenții lor). 
Procesul de acceptare a moștenirii poate fi simplificat – acceptare sau renunțare în fața notarului – iar aceste opțiuni sunt înregistrate în Registrul Național Notarial de Evidență a Opțiunilor Succesorale (RNNEOS). Notarul public gestionează dezbaterea succesiunii, identifică moștenitorii și întocmește documentele necesare transferului de drepturi. Aceste aspecte practice sunt reglementate și gestionate de sistemul notarial din România.
Situația în care nu există niciun moștenitor
Există cazuri în care nu se identifică niciun moștenitor legal sau testamentar. În aceste situații, succesiunea devine vacantă: bunurile defunctului sunt transferate către comuna, orașul sau municipiul în raza teritorială a ultimului domiciliu al decedatului sau, conform legislației, către o altă autoritate locală competentă. Statul devine astfel proprietar al bunurilor doar după verificarea tuturor categoriilor legale de moștenitori.
Este esențial să se cunoască anumite consecințe practice: rudele pot renunța la moștenire (prin act autentic și în termenul legal), iar acceptarea succesiunii poate fi cu sau fără dreptul de inventar (pentru a se proteja împotriva eventualelor datorii ale moștenirii). Înainte de a decide, este recomandată consultarea unui avocat sau a unui notar pentru clarificarea drepturilor fiecărei categorii de moștenitori și a implicațiilor fiscale și civile ale acceptării sau renunțării.
În absența soțului și a descendenților, legea prevede inițial moștenirea către părinți și frați (sau descendenții acestora), conform explicațiilor avocatei Gabriela Ursărescu, iar doar în lipsa oricăror moștenitori legali sau testamentari, bunurile decedatului sunt transferate către autoritățile publice locale. Pentru cazurile concrete, analiza documentelor și procedura notarială sunt pașii esențiali în stabilirea și gestionarea moștenirii.
