Autoritățile din Pakistan au inițiat luni a cincea campanie de imunizare împotriva poliomielitei. Autoritățile au raportat 30 de cazuri de îmbolnăvire de la începutul anului 2025.
Ministrul Sănătății din Pakistan, Mustafa Kamal, a făcut apel la părinți să colaboreze cu echipele de vaccinare.
„Nu este vorba doar de statistici. Fiecare caz reprezintă un pericol pentru viitorul unui copil și pentru siguranța comunităților noastre”, a subliniat ministrul.
Conform unui comunicat al Ministerului Sănătății din Pakistan, peste 400.000 de medici și asistenți de la prim pilon, deplasându-se din casă în casă în mai multe provincii ale Pakistanului, se asigură că niciun copil nu scapă imunizării.
Și pakistanezii au propriile lor anti-vacciniști
Mișcările de extremă dreaptă au atacat de mai multe ori lucrători din domeniul sănătății, precum și agenți de poliție responsabilizați cu protejarea acestora, susținând fals că aceste campanii de imunizare reprezintă: „un complot occidental pentru sterilizarea copiilor musulmani”.
Mii de polițiști au fost mobilizați pentru a asigura securitatea echipelor de imunizare, în urma alertelor serviciilor de informații privind posibile atacuri.
„Campania pentru poliomielită din decembrie este coordonată cu cea din Afganistan, pentru ca ambele națiuni să-și consolideze imunitatea și să oprească răspândirea transfrontalieră a virusului”, este comunicatul transmis autorităților din Pakistan.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, Pakistanul și Afganistanul rămân singurele state în care poliomielita nu a fost complet eradicată.