Grupul Rompetrol ar putea suspenda temporar activitatea rafinăriilor Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, începând din luna februarie, pentru o perioadă de 30 de zile. Decizia, aflată în analiză, este atribuită presiunii fiscale crescute și ar putea avea un impact semnificativ asupra pieței carburanților și securității energetice a României.
Conform informațiilor din cadrul industriei, reprezentanții Rompetrol au decis deja suspendarea temporară a procesului de rafinare la Petromidia și Vega, pentru aproximativ 30 de zile începând din februarie 2026, fără a fi stabilită o dată precisă.
Aceste informații apar în contextul în care compania a exprimat public, în ultimele luni, o povară fiscală considerată excesivă, cu efecte directe asupra sustenabilității operațiunilor.
„Pentru Rompetrol Rafinare, impactul regimului fiscal implementat în decembrie 2022, prin măsuri de suprataxare (de solidaritate) și noi taxe pe cifra de afaceri (ICAS – impozitul suplimentar pe activitatea de petrol și gaze și IMCA – impozitul minim pe cifră de afaceri), începând cu anul 2024, este extrem de semnificativ.
De exemplu, IMCA aplică impozitare în lanț, taxând același litru de combustibil de mai multe ori, în fiecare etapă a lanțului de distribuție (rafinare, distribuție carburanți, retail), ceea ce duce rata efectivă de impozitare la peste 100%”, avertizau oficialii companiei în noiembrie.
Ei subliniau și rolul strategic al companiei: „În calitate de operator al 46% din capacitatea de rafinare a României, acoperind 30% din cererea națională de carburanți, principal furnizor pentru aviație, singurul producător de bitum și polimeri și furnizor major pentru Moldova, riscul de discontinuitate în activitate ar pune în pericol securitatea energetică, stabilitatea financiară, veniturile bugetare și credibilitatea strategică a țării în regiune”.
Costuri fiscale de sute de milioane de dolari
Estimările preliminare indică faptul că Rompetrol Rafinare ar putea plăti în 2026 aproximativ 120 de milioane de dolari sub forma impozitului minim pe cifra de afaceri, calculat la un nivel de 1%. Chiar și cu reducerea cotei la 0,5%, cheltuielile din sectorul petrolier rămân considerabil ridicate.
În această situație, Federația Patronală a Energiei, reprezentând circa 95% din industria de petrol și gaze din România, a criticat elaborarea noii „ordonanțe-trenuleț”, acuzând lipsa consultării mediului de afaceri și impactul major asupra companiilor din sector.
„Reiterăm necesitatea urgentă ca inițiative fiscale precum impozitul minim pe cifra de afaceri să fie abrogate și înlocuite cu soluții durabile, sprijinite de stimulente pentru investiții în domenii strategice. Scopul este de a susține stabilitatea sectorului energetic și de a diversifica și dezvolta operațiunile”, se arată într-un comunicat recent al Rompetrol, transmis odată cu rezultatele financiare după primele trei trimestre din 2025.
Între ianuarie și septembrie 2025, rafinăria Petromidia Năvodari a procesat peste 4,3 milioane de tone de materii prime, obținând aproximativ 1,25 milioane de tone de benzină și 2,28 milioane de tone de motorină și Jet A1. Aproximativ 60% din vânzările de carburanți au fost destinate pieței interne.
În același timp, rafinăria Vega, singurul producător autohton de bitum și hexan, a procesat aproximativ 281.000 de tone de material prime în primele nouă luni din 2025, cifra fiind direct influențată de volumele livrate de Petromidia.
În total, Rompetrol Rafinare a procesat 4,61 milioane de tone de materii prime în cele două instalații, menținând un flux stabil asigurat de KazMunayGas. Producția totală de combustibili a fost de 3,52 milioane de tone, iar cifra de afaceri brută a atins 4,44 miliarde de dolari. EBITDA s-a situat la 175 milioane de dolari, în timp ce rezultatul net a rămas negativ, de -20 milioane de dolari, din cauza volatilității pieței și a politicii fiscale.
Petrobrazi, posibil singura rafinărie operațională din România
În afară de Petromidia și Vega, în România mai funcționează rafinăria Petrotel, deținută de Lukoil, aflată în prezent în revizie, și rafinăria Petrobrazi, controlată de OMV Petrom.
Din februarie anul viitor, Petrobrazi ar putea deveni singura rafinărie activă din țară. Inaugurată în 1934 și modernizată semnificativ după privatizarea OMV Petrom din 2004, această unitate a beneficiat de investiții de peste 2 miliarde de euro, fiind amplasată pe o suprafață de 400 de hectare și având o capacitate anuală de 4,5 milioane de tone.
Aceasta asigură procesarea întregii producții interne de țiței și satisfac aproximativ o treime din cererea națională de combustibili.