Calculul cuantic reprezintă de peste un deceniu următorul progres major în tehnologie, fiind capabil să soluționeze probleme imposibil de rezolvat de către computerele tradiționale.
În 2025, însă, întrebarea cheie nu mai este dacă tehnologia va funcționa vreodată, ci cât de aproape suntem, în realitate, de computere cuantice operaționale, utile dincolo de laboratoare și demonstrații controlate.
Progresele sunt concrete și cuantificabile: crește numărul de qubiți, ratele de eroare scad progresiv, iar marile companii tehnologice investesc constant în hardware și software cuantic. În același timp, limitările fizice și tehnice rămân severe, iar promisiunea unui calculator cuantic universal, capabil să depășească clar abordarea clasică în aplicații practice, este încă departe de realizare. 
Ce pot realiza computerele cuantice în prezent și care sunt obstacolele
În 2025, cele mai avansate sisteme cuantice disponibile public sunt echipamente de tip NISQ (Noisy Intermediate-Scale Quantum). Acestea funcționează cu zeci sau sute de qubiți, fiind afectate de zgomot, decoerență și erori frecvente. Practic, pot rula doar algoritmi experimentali, pentru perioade scurte, fără corectură completă a erorilor.
Companii precum IBM, Google, IonQ și Rigetti au realizat progrese semnificative. De exemplu, IBM a depășit pragul de 1.000 de qubiți pe anumite arhitecturi, în timp ce Google continuă să perfecționeze sisteme supraconductoare cu rate de eroare reduse. Totuși, un număr mare de qubiți nu asigură funcționarea optimă.
Pentru ca un calculator cuantic să devină cu adevărat funcțional, este nevoie de qubiți logici stabili, fiecare necesitând, în practică, sute sau mii de qubiți fizici pentru corecția erorilor.
Aici se află cel mai important obstacol: corecția erorilor cuantice consumă foarte multe resurse. Chiar dacă există scheme teoretice solide, implementarea lor la scară mare reprezintă o provocare inginerească majoră. În plus, majoritatea sistemelor cuantice funcționează în condiții extreme, precum temperaturi apropiate de zero absolut, ceea ce limitează utilizarea lor în afara mediilor de cercetare specializate.
Când vor deveni computerele cuantice cu adevărat utile
Pe termen scurt, consensul în industrie este că aplicabilitatea practică a calculului cuantic va apărea mai întâi în domenii foarte specifice. Zone precum simularea materialelor, chimia cuantică sau optimizarea anumitor procese industriale sunt considerate candidaturi realiste, deoarece pot beneficia chiar și de sisteme cuantice imperfecte, atunci când sunt combinate cu procesarea clasică.
Modelele hibride, în care computerele clasice și cele cuantice colaborează, sunt percepute ca următorul pas pragmatic. În acest scenariu, sistemul cuantic nu înlocuiește infrastructura existentă, ci accelerează anumite etape foarte costisitoare din punct de vedere computațional. Astfel de soluții sunt deja testate în laboratoare și în parteneriate cu industria farmaceutică și energetică.
În ceea ce privește un calculator cuantic universal, capabil să execute algoritmi precum Shor sau Grover la scară largă și cu un avantaj clar față de abordarea clasică, estimările rămân prudente. Majoritatea cercetătorilor vorbesc despre un orizont de cel puțin 10–15 ani, având în vedere menținerea ritmului actual al progreselor și apariția descoperirilor semnificative în stabilitatea qubiților și arhitectura sistemelor.
Un alt aspect critic îl reprezintă software-ul. Chiar dacă hardware-ul avansează rapid, dezvoltarea de algoritmi cuantici eficienți și de instrumente de programare ușor de utilizat abia începe. Fără un ecosistem software matur, computerele cuantice vor rămâne dificil de folosit, chiar și atunci când vor deveni mai stabile.
