Gabriela Sabatini, legendă a tenisului mondial, a dezvăluit motivul real pentru care s-a retras precoce din circuitul profesionist.
Fosta campioană de la US Open a recunoscut că decizia de a se retrage nu a fost influențată de accidentări sau de condiția fizică. Din contră. Corpul era pregătit pentru continuare, însă mintea nu a mai putut face față presiunii constante a sportului de performanță.
Devenise o figură marcantă la doar 15 ani
Sabatini a ieșit în evidență foarte devreme. La 15 ani, ajungea în semifinalele de la Roland Garros, iar de acolo cariera ei a intrat pe un trend accelerat. A câștigat titlul de la US Open în 1990, a ajuns în finala de la Wimbledon, a acumulat numeroase trofee și a urcat pe poziția a treia în clasamentul mondial. La exterior, totul părea perfect. 
În realitate, situația era diferită. Sabatini afirmă că au existat perioade când intra pe teren fără o dorință reală de a juca. Zile în care rutina competițiilor, antrenamentelor și așteptărilor devenea insuportabilă, iar motivația dispărea complet. Procesul a fost lent, începând cu ani înainte de retragerea oficială, susține ea.
Argentiniana a mărturisit că primele semne au apărut încă din adolescență, la vârsta de 17 ani. A reușit să depășească acea stare de blocaj, însă senzația s-a întors mai târziu, mult mai intens și dificil de ignorat. În 1994, cu doi ani înainte de retragere, a început colaborarea cu un specialist în psihologie sportivă pentru a înțelege mai bine ce i se întâmplă.
O carieră remarcabilă, cu 27 de triunfuri în individual
Decizia finală a fost luată în 1996. La vârsta de 26 de ani, Sabatini a ales să pună punct activității sportive, în ciuda rezultatelor care o mențineau în topul lumii. A simțit că, dincolo de trofee și poziționări, efortul mental devenise insuportabil. „Mintea mea nu a mai funcționat”, a afirmat ea. Realizările sale rămân impresionante: 27 de titluri la simplu, două trofee WTA Finals și o medalie de argint la Jocurile Olimpice din Seul 1988. În 2006, Gabriela Sabatini a fost introdusă în International Tennis Hall of Fame.
„Te simți ca și cum ai intra într-o stare de epuizare și spui: «Nu mai vreau să joc, nu mai vreau să fiu aici», iar totul pare identic, iar motivația dispare. Mintea nu mai putea susține presiunea. La 26 de ani, fizic eram în stare excelentă. Cred că totul a început în 1994, cu aproximativ doi ani înainte. Atunci am început colaborarea cu un psiholog sportiv, pentru a înțelege ce se întâmplă cu mine”, a declarat ea.
