Presa internațională relatează despre un eveniment rar din viața lui Ion Țiriac (86 de ani), când omul de afaceri român a ales un mare campion de tenis ca naș de botez pentru fiul său.
Jurnaliști din Argentina dezvăluie, într-un articol publicat la începutul anului 2026, că nașul băiatului cel mare al lui Ion Țiriac este nimeni alta decât legenda Guillermo Vilas (73 de ani).
Țiriac are o imagine excelentă în America de Sud și în special în Argentina, având în vedere că a transformat pe Vilas într-un adevărat fenomen . Antrenat de român timp de 8 ore pe zi, cvadruplul câștigător de Grand Slam a făcut senzație în circuitul ATP din anii ’70 cu sprijinul lui Țiriac.
Ion Țiriac l-a ales pe legenda Guillermo Vilas ca naș de botez pentru fiul său: „Cei mai frumoși ani din viața mea”
Legătura specială dintre cei doi a continuat și dincolo de teren, Guillermo Vilas devenind nașul de botez al lui Ion Alexandru Țiriac (49 de ani). Publicația TyC Sports menționează că perioada colaborării cu Vilas a reprezentat, conform mărturisiilor lui Ion Țiriac, cei mai frumoși ani ai românului: „Supranumit «Contele Dracula» în perioada în care era jucător activ, Țiriac a fost antrenorul lui Vilas în cei mai glorioși ani ai carierei argentinianului. Împreună au construit o carieră plină de succese, printre care se numără titlurile de la Australian Open, US Open și Roland Garros.
În 1977, cel mai prolific an al jucătorului născut la Mar del Plata, au dominat circuitul de la un capăt la altul și, deși clasamentul nu și-a reflectat întotdeauna performanțele, Vilas a fost superior tuturor rivalilor săi. În acel sezon, cuplul Vilas-Țiriac a realizat o serie incredibilă de 46 de victorii consecutive, un record dificil de egalat și astăzi, a câștigat 16 titluri (inclusiv Roland Garros și US Open) și a încheiat anul cu 136 de victorii. De asemenea, au ajuns în finala Australian Open, turneu pe care argentinianul avea să-l câștige în edițiile următoare.


La scurt timp după ultimul meci al lui Vilas, românul a scris o scrisoare în revista El Grafico intitulată „Cei mai buni ani din viața mea”. În scrisoare, relatează, printre altele, că l-a ales pe Vilas ca naș de botez pentru fiul său. De asemenea, a împărtășit cuvinte foarte emoționante care exprimă reciprocitatea afecțiunii: „Cu Guillermo am fost împreună timp de 13 ani. Pot spune că au fost cei mai frumoși 13 ani din viața mea. Prin el am realizat ceea ce nu am putut realiza ca jucător. Am găsit transmitătorul ideal pentru ceea ce credeam despre tenis, dar și un prieten excepțional”, relatează jurnaliștii sud-americani.
„Venitul românului este estimat la 2,5 miliarde de dolari, chiar dacă a pierdut din influență”
În același articol, se menționează situația actuală a lui Ion Țiriac, cu accent pe averea sa considerabilă, estimată la circa 2,5 miliarde de dolari, plasează în continuare printre cei mai bogați oameni din lume: „Fostul tenismen român în vârstă de 86 de ani a avut o existență demnă de film. În copilărie, a fost nevoit să omoare șobolani pentru a-și asigura hrana, dar ulterior a început să se remarce în sport, lucru ce i-a schimbat destinul.
A participat la Jocurile Olimpice de la Roma din 1964 ca membru al echipei de hochei pe gheață, a fost în Top 55 ATP, a antrenat pe Guillermo Vilas și Boris Becker, iar acum se află printre cele mai avansate voci în mediul de afaceri sportive.
Averea românului este estimată la aproape 2,5 miliarde de dolari, iar, deși a pierdut din influență odată cu înaintarea în vârstă, rămâne una dintre cele mai influente personalități din domeniul afacerilor sportive, atât din trecut, cât și din prezent. Datorită succeselor din cariera sportivă, a reușit să creeze conexiuni care l-au transformat în un magnat de succes”, notează sursa citată.