Profesorul Pablo Sanguinetti accentuează faptul că limbajul folosit pentru descrierea Inteligenței artificiale influențează percepția publicului și, indirect, călăuzește direcția de dezvoltare tehnologică. În prezent, inteligența artificială este frecvent prezentată ca o entitate autonomă, aproape vie, capabilă să „gândească” și să „aleagă” independent. Această reprezentare este atractivă pentru mass-media și marketing, însă este departe de realitatea funcționării actuale a sistemelor, conform The Conversation.
Mitul „tehnologiei autonome”
Această viziune face parte dintr-o tradiție culturală de lungă durată, denumită în anii ’70 de teoreticianul Langdon Winner „tehnologie autonomă”. Conceptul promovează ideea că invențiile și tehnologia scapă de controlul uman și evoluează după propriile sale reguli. De la mitul lui Prometeu, la povestiri precum Frankenstein sau filme ca Terminator, inteligența artificială este frecvent asociată cu scenarii marcate de frică și inevitabilitate.
Chiar și termenul „inteligență artificială” poate induce în eroare. Acesta a fost introdus în 1955 de către informaticianul John McCarthy, deși ambiguitatea sa era evidentă. Cercetătoarea Kate Crawford subliniază că AI nu este nici complet artificială, nici cu adevărat inteligentă: depinde de resurse naturale, infrastructură tehnologică, muncă umană și contexte sociale complexe. 
Modul în care limbajul distorsionează discuția
În discursul obișnuit, AI „învățăm”, „înțelegem” sau „luăm decizii”. Acest stil de exprimare alimentază așteptări nerealiste, anxietate și ideea că viitorul este deja stabilit. Promisiunea unei inteligențe artificiale generale – susținută și de companii precum Microsoft sau OpenAI – este prezentată ca fiind inevitabilă, cu toate că nu există consens științific în privința realizării sale vreodată.
Această perspectivă mai degrabă imaginară nu este doar o chestiune teoretică. Conform unui raport al AI Now Institute, promisiunile exagerate legate de AI sunt frecvent utilizate pentru a evita discuții fundamentale despre riscurile reale: impactul asupra ocupării forței de muncă, educației, mediului și democrației. În plus, pot conduce la supraevaluarea pieței, crescând pericolul unor corecții bruște.
Perspectiva corectă asupra inteligenței artificiale
Sanguinetti propune o abordare diferită: AI trebuie percepută ca rezultatul colaborării între oameni și tehnologie, nu ca o entitate independentă. Aceasta implică:
- orientarea atenției de la scenarii catastrofice către riscuri concrete și actuale;
- accentuarea faptului că deciziile umane sunt fundamentale în proiectarea și utilizarea AI;
- evitarea limbajului antropomorf, preferând termeni tehnici precum „procesare avansată a sarcinilor”.
Dezbaterile privind reglementarea, educația sau piața muncii nu pot fi solide dacă se bazează pe metafore înșelătoare. Clarificarea modului în care discutăm despre inteligența artificială nu este doar un aspect de comunicare, ci o problemă etică esențială. Numai înțelegând AI ca un sistem socio-tehnic – și nu ca o minte autonomă – putem lua decizii informate pentru a o valorifica în beneficiul societății.
